Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:02 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Judeţul Constanţa, pe podium la Campionatul Naţional de atletism rezervat copiilor (galerie foto)

ro

06 Apr, 2017 00:00 5867 Marime text
Micii atleţi de la cluburi din judeţul Constanţa au urcat pe podium şi la etapa finală a Campionatului Naţional de copii 1, 2 şi 3, care s-a desfăşurat la Bucureşti. CSA Axiopolis Cernavodă (antrenor, Daniel Băietu) a cucerit trei medalii, prin Tiberiu Rusu - aur la triatlon (unde a participat la 50 m, la săritura în lungime şi la 600 m) şi Elena Roxana Anghel - argint la 50 m (7,55 s) şi la 200 m (29,79 s).
 
Axiopolis a avut şi alţi copii care s-au remarcat la întrecerea din capitală. Spre exemplu, Bianca Zamfir a fost a cincea la triatlon, aceeaşi poziţie revenindu-i şi ştafetei de băieţi 4 X 1 tur, formată din Costel AnghelIulian Dinu, Marius Mitroi şi Alexandru Huţan. Totodată, Valentin Suvarov s-a clasat pe locul zece la triatlon.
 
Medaliate au fost şi două sportive de la CSS1 Constanţa, Elena Mirică şi Alexia Grosu, pregătite de soţii Oltean (Ioan şi Coculeana). Elena Mirică a luat argint în proba de greutate 1 kg, cu 6,73 m, iar Alexia Grosu a obţinut bronz la 50 m (7,74 s). La 60 m, Roxana Constantin s-a clasat pe locul cinci, iar o altă atletă a clubului sportiv şcolar constănţean, Maia Daas, a ratat la mustaţă prezenţa în finala aceleiaşi probe, ocupând în calificări locul nouă, având însă acelaşi timp ca al sportivei de pe poziţia a opta, ultima care a asigurat prezenţa în ultimul act!
 
La aceste Naţionale, CSS Medgidia a fost foarte aproape de medalii în două probe, prin Raul Filimon, care s-a clasat pe poziţia a patra atât la 50 m (8,12 s), cât şi la 200 m (33,6 s). De asemenea, au fost apreciate şi evoluţia Danielei Pleşa şi a lui Ilie Bărbat. Sportivii de la CSS Medgidia sunt pregătiţi de Andreea Ţuţu. 
 
La competiţie au participat 1.009 atleţi (449 de băieţi şi 560 de fete), de la 110 cluburi sportive-din România.
 
Sursa foto: Facebook (Ioan Oltean) 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii