Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:42 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ionuţ Neagoe, Cristian Radu şi Cristina Bujin, de la CS Farul Constanţa, medalii la Campionatul Balcanic (galerie foto)

ro

27 Feb, 2017 00:00 2059 Marime text
CS Farul Constanţa a cucerit trei medalii la Campionatul Balcanic de atletism în sală, desfăşurat la Belgrad, în Serbia, întrecere la care gruparea de pe litoral a participat cu trei sportivi şi o sportivă. 
 
Au urcat pe podium Ionuţ Neagoe (CS Farul - CSU Piteşti; antrenoare, Angela Popescu) - argint la lungime (7,82 m), Cristian Radu (CSM Ploieşti - CS Farul; antrenor, Robertino Tănase) - argint cu ştafeta de 4X400 m (3:17.43), şi Cristina Bujin (CS Farul - CSA Steaua Bucureşti; antrenor, Daniel Cojocaru) - bronz la triplusalt (13,84 m). Al patrulea participant din Constanţa, Cristian Boboc (CS Farul - CSU Galaţi; antrenor, Daniel Cojocaru), a fost al şaselea la triplusalt, cu 15,87 m. Cristian Radu a concurat şi la 400 m, ocupând poziţia a şaptea (49.13 s).
 
La Bucureşti s-a desfăşurat etapa finală a Campionatului Naţional de sală rezervat juniorilor 1, cluburile constănţene obţinând cinci medalii: aur - Răzvan Grecu (CSS1 Constanţa - CS Farul; antrenor, Daniel Cojocaru), la triplusalt (15,46 m), şi Radu Costache (CS Farul; antrenori, Cecilia Gevat şi Alin Larion), la 60 m garduri (8,05 s); argint - Ioana Manoliu (LPS „Nicolae Rotaru“ - CS Farul; antrenoare, Camen Botea), la lungime (5,98 m - record personal); bronz - Alexandru Vişan (LPS „Nicolae Rotaru“ - CS Farul; antrenoare, Carmen Botea), la triplusalt (15,17 m), şi Ioana Manoliu, în aceeaşi probă, cu 12,75 m.
 
Sursa foto: Facebook
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii