Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:24 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ionuţ Măgureanu. Poliţist, iar în timpul liber fotbalist. SSC Farul i-a rămas în suflet „Cea mai mare mulţumire e că am fost apreciat de fani“ (galerie foto)

ro

25 Aug, 2017 00:00 6078 Marime text
Component al lotului de jucători care au promovat SSC Farul Constanţa în Liga a 3-a, Adrian Ionuţ Măgureanu (în prezent la echipa de Liga a 4-a CS Agigea) a rămas cu spiritul farist în suflet. De curând, a împlinit 32 de ani, iar cei de la SSC Farul nu l-au uitat, deşi nu mai face parte din lot. 
 
„La mulţi ani, Ionuţ Măgureanu! Fie că a început meciul ca titular, fie că a intrat din postura de rezervă, Ionuţ Măgureanu a fost mereu incisiv şi decisiv. A marcat multe goluri frumoase, fiind unul dintre jucătorii de la mijlocul terenului care nu au ezitat să şuteze de la distanţă. A impresionat suporterii prin seriozitate, modestie şi dăruire, a contribuit din plin la promovarea în Liga a III-a şi, pentru toate acestea, îi mulţumim! Îi transmitem multă sănătate şi împliniri pe toate planurile! Împreună ducem mai departe spiritul farist!“, a fost mesajul suporterilor, postat pe pagina de Facebook a echipei.

Cel mai frumos sentiment

„Le mulţumesc fanilor pentru aprecieri. Mă bucur mult. SSC Farul a fost o etapă importantă în cariera mea de fotbalist, iar cea mai mare mulţumire a mea e că am fost apreciat de suporteri. Să fiu chemat de fani să scandez şi să cânt cu ei a fost cel mai frumos sentiment pe care l-am trăit sub culorile SSC Farul. Atât de apreciat m-am mai simţit doar când jucam la Ostrov“, a spus Ionuţ Măgureanu.

Debut la Callatis într-un meci cu Ceahlăul 

Născut la Eforie Nord, acesta a început fotbalul la vârsta de 12 ani, la FC Cătunul, primul său antrenor fiind Nelu Carastoian. Ulterior, şi-a continuat junioratul la Callatis Mangalia, iar la echipa mare a debutat în Divizia B, într-un meci cu Ceahlăul Piatra Neamţ, sub bagheta antrenorului Marin Radu (cunoscut ca Radu II, câştigător cu Steaua în 1986 al Cupei Campionilor Europeni). Ionuţ Măgureanu a jucat mereu mijlocaş central şi a evoluat şi la Liga a 3-a (la Aurora 23 August şi la CS Eforie), la echipa de fotbal în sală a Constanţei, dar şi la alte formaţii din fotbalul judeţean, precum Ostrov, Băneasa sau Carvăn.

Cu copiii la stadion

După SSC Farul s-a transferat la CS Agigea, iar debutul oficial la noua echipă a fost unul pozitiv, o victorie în deplasare cu CS Năvodari, în prima etapă a Ligii a 4-a. CS Agigea s-a impus cu 2-1, după ce gazdele au condus cu 1-0 la pauză. Ionuţ Măgureanu a fost titular integralist în acest meci. Fotbalistul de 32 de ani are doi copii, o fetiţă, Daiana Nicole (de trei ani şi jumătate) şi un băieţel, Fabian Antonio (care are şase luni), pe ambii aducându-i de multe ori şi la meciurile SSC Farul.

Poliţist din 2012 

În afara terenului, Ionuţ Măgureanu este poliţist, lucrând în acest domeniu din 2012. Are gradul de agent principal şi activează la Biroul de Poliţie Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa. Iar în timpul liber, joacă fotbal, spunând că reuşeşte să împace ambele activităţi.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii