Portrete
Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea
11:31 03 12 2016 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Înscris în SSC Farul în aceeaşi zi în care s-a născut Fiul lui Adrian Petrescu, cel mai mic membru al echipei fanilor (galerie foto)

ro

21 Oct, 2016 00:00 3515 Marime text
Suporter înfocat al FC Farul şi al SSC Farul, Adrian Petrescu duce din tată-n fiu spiritul „alb-albastru“. E de mic pe stadion, dus prima dată de tatăl şi bunicul său, iar acum îi transmite dragostea de Farul şi fiului său, născut în urmă cu două zile

În vârstă de 37 de ani, constănţeanul Adrian Petrescu a susţinut FC Farul din toată fiinţa sa până în ultimele clipe de viaţă ale legendarului club de fotbal. Este unul dintre fanii de la tribuna B a stadionului din strada Primăverii şi nu a ratat niciun meci. Ba, mai mult, le-a adus la arenă şi pe soţia şi fiica sa. În prezent, Adrian este dedicat trup şi suflet proiectului Suporter Spirit Club Farul Constanţa, în care l-a inclus, ca membru cotizant al Asociaţiei SSC Farul, şi pe cel mai nou membru al familiei sale, un băieţel.
 
Bebeluşul va primi prenumele David Andrei, iar la scurt timp după ce a văzut lumina zilei, a fost inclus şi în marea familie a SSC Farul Constanţa. „La cât timp după naştere ai depus cererea de înscriere în Asociaţia Suporter Spirit Club Farul?“, l-am întrebat pe tătic. „Imediat!”, a venit răspunsul, pe nerăsuflate.

Bunicul său a făcut parte din staff-ul Locomotivei PCA

„În neamul nostru, dragostea de Farul se transmite din generaţie în generaţie. E o istorie veche. Bunicul şi tata m-au dus pe stadion de mic. Am început să conştientizez ce înseamnă Farul pe la cinci - şase ani. Din ce mi-a spus mama, bunicul meu din partea ei, Mitică Constantinescu, a făcut parte, o scurtă perioadă, din staff-ul formaţiei Locomotiva PCA (n.r. precursoarea FC Farul). Având în vedere că sunt prezent alături de echipă şi că îmi doresc să salvăm spiritul Farului, am zis că un membru în plus, fiul meu, e cu atât mai bine. Simplu“, spune Adrian Petrescu. Acesta a jucat şi fotbal, începând sportul-rege la Portul Constanţa, cu antrenorul Nicolae Ciobanu, iar ulterior evoluând la TCInd Constanţa. La Portul a lucrat şi cu Ghiunaidân Gafar, iar la cealaltă echipă a fost pregătit de Dumitru Caraman şi Dorel Mândru. 

„Bun venit, tinere farist!” 

Ca suporter, Adrian Petrescu nu a ratat niciun meci al FC Farul, iar din această vară, al SSC Farul. În plus, la stadion le-a adus şi pe soţia, şi pe fiica lor, „anul trecut, la meciurile importante, până la apariţia frigului. La meciul cu Rapid am fost toţi trei“. Cel mai nou membru al familiei lui Adrian va face cunoştinţă cu lumea fotbalului de la anul, acum timpul nu e favorabil şi, oricum, până la finele lui 2016, la Liga a 4-a, unde joacă SSC Farul, mai sunt puţine partide.
 
„A fost înscris cel mai mic membru al Suporter Spirit Club Farul - Petrescu David Andrei. Ce este atât de deosebit la noul membru? Data de naştere coincide cu data la care tatăl l-a înscris ca membru în SSC Farul. Bun venit, tinere farist!“, au subliniat, pe Facebook, cei de la clubul suporterilor.

Mobilizare generală la stadionul „Farul“

Sâmbătă, 22 octombrie, la stadionul „Farul“ continuă acţiunea de igienizare şi ecologizare întreprinsă de suporteri. Aceştia au anunţat însă că vor primi ajutor şi de la un grup de voluntari, fiind aşteptaţi în acelaşi timp şi alte persoane.
 
„Între orele 9.30 şi 14.40, vă aşteptăm lângă noi la curăţenie. Mobilizare generală! Vă anunţăm că am primit un mesaj care ne-a făcut o mare bucurie. Îl redăm în întregime: «Asociaţia Together Everyone Achieves More, prin voluntarii ei, susţine sportul. O echipă de voluntari, părinţi, copii, va participa sâmbătă, 22 octombrie, la acţiunea de igienizare a stadionului Farul, care este emblematic pentru oraşul nostru». Un asemenea gest nici nu mai are nevoie de cuvinte!”, au postat fanii pe reţelele de socializare.

„Noi suntem Farul şi reprezentăm Constanţa!“

La o zi distanţă după aceea, duminică, 23 octombrie, SSC Farul susţine meciul din etapa a 13-a a campionatului, în deplasare cu CS Eforie, iar suporterii constănţeni şi-au anunţat prezenţa în număr mare la Eforie Sud, locul de disputare, de la ora 15.00, a partidei.
 
„Numărătoarea inversă a început! Duminică, 23 octombrie, ora exacta în fotbalul autohton se va da de către farişti. Sunaţi adunarea şi veniţi la stadionul Farul la ora 12.30. Vom pleca, la ora 13.00, 200 - 250 de maşini, deci nu aveţi cum să nu ne găsiţi. Fulare, steaguri, eşarfe, orice puteţi lega la oglinzi sau flutura pe geam - obligatoriu! Noi suntem Farul şi reprezentăm Constanţa! Veniţi alături de noi”, a fost mesajul suporterilor.

Meciurile şi clasamentul

Celelalte partide ale etapei sunt următoarele: astăzi - CS Năvodari - Unirea Topraisar (ora 14.00 - juniorii, ora 16.00 - seniorii), CSO Ovidiu - CS Mihail Kogălniceanu (13.30 / 15.30); mâine - CS Agigea - Voinţa Valu lui Traian (10.00 / 12.00), Viitorul Fântânele - Gloria Albeşti (12.00 / 114.00), Portul Constanţa - Farul Tuzla (13.00 / 15.00), Avântul Comana - Gloria Băneasa (11.00 / 13.00), CFR Constanţa - Ştiinţa Poarta Albă (10.00 / 12.00) şi Sparta Techirghiol - Victoria Mihai Viteazu (13.00 / 15.00).
 
Clasamente: la seniori - 1. SSC Farul - 36p (56-6), 2. Agigea - 34p, 3. Năvodari - 33p, 4. Fântânele - 25p, 5. Eforie - 25p, 6. Albeşti - 20p, 7. Techirghiol - 18p, 8. Mihai Viteazu - 17p, 9. Ovidiu - 17p, 10. Valu lui Traian - 15p, 11. Portul - 14p, 12. Poarta Albă - 13p, 13. Comana - 12p, 14. Mihail Kogălniceanu - 9p, 15. Băneasa - 9p, 16. CFR Constanţa - 6p, 17. Tuzla - 6p, 18. Topraisar - 4p; la juniori - 1. Năvodari - 31p (111-19), 2. Portul - 31p (66-15), 3. Mihail Kogălniceanu - 29p, 4. Ovidiu - 27p, 5. Mihai Viteazu - 24p, 6. Topraisar - 22p, 7. Fântânele - 22p, 8. Agigea - 20p, 9. SSC Farul - 20p, 10. Albeşti - 19p, 11. Techirghiol - 16p, 12. Comana - 15p, 13. Băneasa - 12p, 14. Valu lui Traian - 10p, 15. Poarta Albă - 7p, 16. CFR - 7p, 17. Eforie - 1p, 18. Tuzla - 0p.
 
Sursa foto: Facebook
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii