Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:29 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Înfrângerea cu Jean Pascal poate reprezenta finalul carierei profesioniste a lui Lucian Bute

ro

20 Jan, 2014 00:00 1252 Marime text
Revenirea lui Lucian Bute în atenţia boxului profesionist se amână, după înfrângerea pe care românul a suferit-o în faţa lui Jean Pascal. Mai mult, insuccesul poate reprezenta şi finalul carierei profesioniste a lui Bute. Ieri dimineaţă, la Montreal, Lucian, ezitant şi lipsit de încredere, a pierdut la puncte disputa cu boxerul canadian, contând pentru centurile WBC Diamond şi NABF la categoria semigrea. Toţi cei trei arbitri i-au acordat victoria lui Pascal: 116-112, 117-110 şi 117-111. „Jean Pascal a fost mai bun. Eu am evoluat cu ezitări şi am plătit. Doar în final mi-am dat drumul la braţe. Adversarul meu m-a surprins puţin. Voi analiza acest eşec alături de cei din staff-ul meu, iar apoi vom lua de comun acord o decizie. Totuşi, nu cred că mă voi retrage”, a spus Bute. „Lucian şi-a găsit greu ritmul”, a arătat şi antrenorul românului, Stephan Larouche. Bute a înregistrat astfel a doua înfrângere la profesionişti şi a declarat că vrea revanşa cu Pascal, dar boxerul de culoare nu pare interesat de un asemenea meci, el ţintind acum cei mai buni sportivi ai categoriei. Lucian Bute a devenit campion mondial la categoria semi-mijlocie, versiunea IBF, în octombrie 2007, şi a deţinut titlul timp de cinci ani, până în mai 2012, timp în care şi l-a apărat cu succes de nouă ori.
 
Sursa foto: Mediafax
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii