Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:22 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În „rolul” unei frumoase femei-pirat, alături de „Johnny Depp” O sportivă constănţeană a ajuns la Hollywood (galerie foto)

ro

10 Jul, 2013 00:00 2990 Marime text
Jucătoarea de tenis de masă Eliza Samara are parte în aceste zile de o mini-vacanţă de vis în SUA, unde a rămas după ce a concurat la US Open

Cea mai valoroasă sportivă constănţeană a ultimilor doi ani, perioadă în care a fost desemnată şi cea mai bună jucătoare din tenisul de masă românesc, se relaxează şi vizitează obiective celebre din trei state învecinate, Nevada, California şi Arizona. Va sta în SUA până pe 15 iulie, după care se va întoarce în ţară pentru a participa la nunta bunei sale prietene Dana Dodean, unde este naşă.

După ce s-a încheiat turneul din seria World Tour la care a participat în Las Vegas, Eliza a rămas în celebrul oraş din statul american Nevada, iar ieri a ajuns, pentru trei zile, la Los Angeles, California. Aceste două oraşe sunt singurele pe care le vizitează. Ar fi vrut să meargă şi la New York şi Miami, însă o presează timpul, pe 15 iulie trebuind să plece spre România. Atât în Las Vegas însă, cât şi în LA, Eliza Samara a mers în multe locuri cărora li s-a dus vestea în lume şi a rămas impresionată de toate atracţiile turistice. La Los Angeles de pildă, nu a ratat casa producătoare de filme Universal Studios Hollywood şi parcul de agrement înconjurător. De asemenea, a mers pe bulevardul Hollywood, pe Hollywood Walk of Fame (Aleea celebrităţii), unde s-a fotografiat cu două sosii ale celebrului actor Johnny Depp, costumate precum acesta în seria „Piraţii din Caraibe”. La poză, încadrată de cei doi „piraţi”, Eliza a adoptat o postură războinică, ţinând în mâini două săbii şi având piciorul pe un sufertaş cu bijuterii. „Sunt foarte încântată de ce am văzut până acum. Am făcut o grămadă de poze. America este deosebită, e ceva de vis, care greu poate fi exprimat în cuvinte. Timp să ai să vizitezi. Voi merge şi la Grad Canyon, în statul Arizona. Oamenii sunt foarte prietenoşi. M-a impresionat totul. Este însă extrem de cald. În Las Vegas, temperatura atingea zilnic 43 de grade Celsius. Mâine (n.n. astăzi) voi merge şi la plajă, în Santa Monica, Malibu”, a declarat Eliza Samara, care se va întoarce mâine în Las Vegas. Pe perioada sejurului american, valoroasa sportivă a avut ocazia să se întâlnească şi cu multe cunoştinţe. „Am prieteni apropiaţi în Las Vegas, iar în Los Angeles două prietene foarte bune din Constanţa”, a spus Eliza. Campioana nu a avut-o însă alături în timpul vizitelor şi pe o altă constănţeancă ce a concurat la US Open, Iulia Necula, care a trebuit să se întoarcă în Spania după concurs. După ce se va întoarce în ţară, Eliza va zbura la Timişoara pe 17 iulie, pentru a ajunge la nunta partenerei sale de la dublu feminin, Dana Dodean, care se va căsători pe 20 iulie la Arad, cu sportivul portughez Joao Monteiro. Naşa celor doi va fi tocmai Eliza.   

A făcut să plângă multe asiatice

Cotată cu prima şansă la câştigarea US Open, Eliza Samara s-a clasat în final pe locul doi, pierzând meciul pentru titlu cu Megumi Abe, din Japonia, scor 1-4 (6-11, 5-11, 6-11, 11-5, 7-11). Până în finală însă, constănţeanca a făcut ravagii printre sportivele asiatice sau de origine asiatică, pe care le-a eliminat rând pe rând: în semifinale - 4-1 cu Lily Zhang (SUA); în sferturi - 4-2 cu Liying Tang (SUA); în optimi - 4-2 cu Airi Morinaga (Japonia); în „16”-imi - 4-0 cu Isabel Chu (SUA). „Am avut meciuri foarte disputate. Păcat că în finală nu mi-au intrat mingile clare de încheiere”, a spus Eliza. Iulia Necula s-a oprit în „16”-imi (prima rundă de pe tabloul principal), după un 2-4 cu Airi Morinaga. În competiţia masculină a luat parte şi constănţeanul Andrei Filimon, care a câştigat o partidă pe tabloul principal (4-0 cu Chance Friend, din SUA), iar apoi a pierdut la Tianyu Li, din China, scor 0-4, oprindu-se astfel în „16”-imi.    
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii