Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:36 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În 2014, la Constanţa va avea loc un Campionat Naţional de cadeţi

ro

15 Jan, 2014 00:00 2696 Marime text
Constanţa va găzdui, între 14 şi 19 iulie a.c., un Campionat Naţional de haltere, întrecerea rezervată cadeţilor (sportivi cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani), care se va desfăşura în sala de sport de la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru”. Cu aceeaşi ocazie, se vor confrunta şi tinerii de 10 - 12 ani din toată ţara, selecţionaţi prin programul „Pierre de Coubertin”. „Sperăm la medalii cât mai multe şi mai strălucitoare. Ca în fiecare an, pornesc la drum cu optimism în ce priveşte evoluţia sportivilor noştri. Concursurile naţionale încep în luna martie, iar cele internaţionale foarte repede, în aprilie. În prima parte a anului, vor fi calificările pentru toate competiţiile interne şi Cupa României. Finalele încep din iunie, cu întrecerea juniorilor II (17 ani), de la Botoşani”, a declarat antrenorul constănţean Angheluş Beşleagă.

Sportivii constănţeni se pregătesc şi cu gândul la întrecerile internaţionale ale anului: Campionatul European de juniori II (Polonia - Cekanow), Campionatul European de seniori (aprilie), Campionatul Mondial de juniori (Kazan - Rusia), Campionatele Europene de juniori şi tineret din Cipru şi Campionatul Mondial Universitar, din decembrie. „La Europenele de juniori II, mă gândesc să particip cu două sportive, Georgiana Dudoglu, tripla campioana continentală de anul trecut, şi Bianca Dumitrescu, la o categorie de greutate mai mică. Pe Mariana Dumitrache am propus-o la întrecerea continentală de seniori, la Mondialele de juniori şi la Europenele din Cipru, dar poate participa şi la Mondialele Universitare, ea studiind kinetoterapia la Ovidius. La competiţia din Insula Afroditei, am nominalizat-o şi pe Dudoglu. Acum vom vedea, depinde şi de ce rezultate vor face pe plan intern. Finalele de juniori se ţin la Bistriţa, cele de tineret la Oneşti, iar seniorii se vor confrunta în noiembrie. La seniori contăm şi pe tineri ca Dumitrache, Dudoglu, Bianca Dumitrescu sau Marius Bechea”, a mai arătat Beşleagă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii