Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:51 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

HCM s-a impus in derbiul Dobrogei

ro

05 May, 2008 00:00 854 Marime text
1209928305.jpg

Dupa ce Steaua a obtinut inca de etapa trecuta titlul de campioana, HCM a reusit sa-si asigure pozitia secunda in clasament, care o califica in Cupa EHF

Handbal Club Municipal a invins, duminica, in deplasare, formatia CSM Medgidia cu scorul de 34-24 (18-10), in cadrul penultimei etape a Ligii Nationale de handbal masculin. Formatia pregatita de Vasile Stinga si Eden Hairi si-a asigurat locul secund in clasamentul Ligii Nationale de handbal dupa ce s-a impus intr-o maniera categorica la Medgidia, in derbiul Dobrogei, in fata CSM-ului cu scorul de 34-24. HCM Constanta nu a putut conta in partida de la Medgidia pe Alexandru Csepreghi care a suferit o intindere de ligamente. Au fost, insa, recuperati Ionut Saulescu, Laurentiu Toma, Bojidar Nadoveza si Sasa Djukic, care au acuzat inaintea meciului probleme medicale minore. De cealalta parte, CSM Medgidia, fara Florin Cazan in teren si fara cei doi jucatori transferati in iarna de la HCM, Tomislav Broz si Uros Vukovic, nu a reusit sa tina pasul cu campioana en-titre, Handbal Club Municipal asigurandu-si inca de la pauza un avantaj linistitor, scor 18-10. A doua parte a fost mai echilibrata constantenii pastrandu-si, insa, un avantaj constant pe toata durata actului secund si s-au impus, la final, la zece goluri diferenta, scor 34-24. Astfel, formatia antrenata de Vasile Stinga si Eden Hairi si-a garantat pozitia a doua in clasament, loc care ii califica pe constanteni in Cupa EHF, in timp ce trupa lui Ion Craciun si Mihai Neacsu se mentine si dupa aceasta infrangere in lupta pentru calificarea in Cupa Romaniei, competitie la startul careia se vor alinia primele opt clasate de la finalul actualului sezonul. Formatia din Medgidia lupta cu Dinamo pentru pozitia a opta, echipa fiind in urma bucurestenilor la distanta de un punct. In tur, la Constanta, HCM s-a impus cu 30-29.

Stiinta Bacau invinsa la Timisoara

In celelalte partide ale ultimei runde s-au inregistrat urmatoarele rezultate: Poli Izometal Timisoara - Stiinta Municipal Bacau 36-35, Minaur Baia Mare - CSM Oradea 32-25, Steaua - HC Odorhei 36-30, Lignitul Tg. Jiu - Uztel Ploiesti 31-29 si Dinamo - Romvag Caracal 32-29. Partida dintre Bucovina Suceava si UCM Resita s-a disputat in devans si s-a incheiat cu victoria resitenilor cu 31-28. Dupa etapa a XXV-a, in clasamentul Ligii Nationale, continua sa conduca Steaua Bucuresti cu 40 de puncte, urmata de HCM cu 36 de puncte, UCM Resita (34 pct.) si Stiinta Bacau (32 pct.), moldovenii pierzand orice sansa de a se mai bate pentru locul doi dupa infrangerea de la Timisoara. In urma acestui insucces, CSM Medgidia a mai coborat un loc in clasament si se claseaza pe locul 9, cu 25 de puncte.

Scris de: {autor}Paul SERBAN{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii