Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:23 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

HC Dobrogea Sud vrea să-şi ia revanşa în faţa CSU Suceava Sandu Iacob - „Trecem peste anumite momente, dar nu le putem uita“ (galerie foto)

ro

08 Dec, 2017 00:00 2328 Marime text
Parcursul ireproşabil al HC Dobrogea Sud în competiţiile interne de handbal masculin continuă. După victoria din Cupa României, pentru echipa din Constanţa urmează un nou meci de campionat.
 
Aflată pe locul cinci în ierarhia Ligii Naţionale, HC Dobrogea Sud a învins la pas ultima clasată, Poli Iaşi, scor 34-17 (18-6), în optimile Cupei României, în meciul de la Constanţa, iar acum se pregăteşte de întâlnirea din etapa a 14-a de campionat (prima din retur), în deplasare cu CSU Suceava. Confruntarea a fost programată duminică, 10 decembrie, de la ora 18.00.
 
Antrenorul principal al HC Dobrogea Sud, Sandu Iacob, a remarcat implicarea elevilor săi în disputa cu Poli Iaşi. „La final, a fost o victorie uşoară, însă, înaintea fiecărui meci, stresul e constant, indiferent de adversar. Ne-am mai liniştit puţin după ce am văzut că ieşenii nu au venit cu echipa întreagă. Sunt mulţumit de atitudinea jucătorilor noştri“, a declarat Sandu Iacob.

Încredere în propriile posibilităţi 

El a mizat la acest meci şi pe mai mulţi jucători tineri ori mai puţin folosiţi în ultimul timp. „Nu e vorba că le-am dat şi altora o şansă, ci de a căpăta încredere în posibilităţile lor, înainte de toate, dar şi de a-mi câştiga mie încrederea. Vor fi situaţii în care vom avea nevoie de ei, aşa cum a fost cu Alexandru Andrei, la ultimul meci, şi-mi doresc ca ei să ştie ce jucăm, pentru a ne fi mult mai simplu. Mă bucur şi că Susanu a avut această oportunitate de a fi alături de noi. Nu rămâne decât ca pe viitor să devină un jucător de bază, la meciul cu Poli Iaşi a confirmat încrederea“, a menţionat tehnicianul.

Ocazie de a se „vinde“ ca echipă 

În disputa cu Poli Iaşi, pentru HC Dobrogea Sud au marcat Malinovic - 6 goluri, Nistor - 5, Andrei - 5, Ignat - 5, Rakcevic - 4, Rohozneanu - 4, Susanu - 3 şi Bologa - 2. „Cupa României e un obiectiv pentru noi, am discutat, ne dorim să pătrundem în Final Four. Este o ocazie pentru noi de a ne «vinde» ca echipă. Totodată, le putem face reclamă celor care ne sprijină şi oraşului Constanţa“, a arătat Sandu Iacob.

Surpriza din prima etapă 

Pentru echipa de pe litoral urmează meciul de campionat cu CSU Suceava, formaţia de pe locul zece, cu 13 puncte. HC Dobrogea Sud a acumulat până acum 26 de puncte. CSU Suceava este echipa pe care trupa constănţeană a întâlnit-o în prima etapă de campionat şi, care, surpriză, s-a impus la Constanţa cu 29-23 (15-9)! „Acum, este o revanşă pe care grupul nostru ar fi bine să o ia. pentru că trecem peste anumite momente, dar nu le putem uita. Ne dorim să câştigăm“, a punctat Sandu Iacob.

De şapte etape, sunt invincibili 

HC Dobrogea Sud n-a mai pierdut în campionat de şapte etape, ultimul eşec înregistrându-se pe 5 octombrie, în deplasare cu CSM Focşani 2007, înfrângere care a dus la despărţirea dintre club şi antrenorul francez Christian Gaudin. În cele şapte runde în care nu a cedat, HC Dobrogea Sud a înregistrat şase victorii (cinci consecutive) şi un egal, cele cinci succese la rând fiind obţinute cu Sandu Iacob antrenor principal.
 
Sursa foto: Facebook (HC Dobrogea Sud)
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii