Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
07:01 17 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Hagi s-a reîntâlnit cu Igor Shalimov FC Viitorul, înfrângere în amicalul cu ruşii de la FK Krasnodar

ro

03 Jul, 2017 00:28 808 Marime text
FC Viitorul a disputat al patrulea meci de verificare din cadrul stagiului de pregătire din Slovenia. 
 
Jucătorii pregătiți de Gheorghe Hagi s-au deplasat în Austria și au întâlnit echipa rusă de primă ligă FK Krasnodar, care a încheiat pe poziția a 4-a întrecerea internă. 
 
Partida s-a disputat la Kumberg şi s-a încheiat cu victoria ruşilor, scor 3-1 (1-1).
 
Înaintea partidei, tehnicienii celor două formații, foștii internaționali Gheorghe Hagi și Igor Shalimov, s-au întreținut minute bune. Cei doi au fost adversari în confruntările Steaua - Spartak Moscova (Cupa Campionilor Europeni, 1988), Brescia - Inter Milano (1992/1993) sau România - URSS.
 
Rușii au deschis scorul în minutul 13 prin căpitanul Andreas Granquist, internaționalul suedez transformând un penalty. 
 
Campionii n-au acuzat șocul și Ganea a trimis puțin peste poartă de la 30m (22), iar Țucudean a trimis în bară după o centrare a lui Vînă (24). 
Viitorul a egalat în minutul 25 prin Ovidiu Herea, acesta fructificând serviciul lui Chițu. 
 
FK Krasnodar a avut un început fulminant de repriză secundă și a punctat prin Maciel Wanderson (51, șut la colțul scurt din careu) și Daniil Utkin (54, finalizare pe sub Rîmniceanu în situație de unu la unu). 
 
Rezultat final: FC Viitorul - FK Krasnodar 1-3.
 
Au evoluat echipele:
 
FC Viitorul (manager tehnic, Gheorghe Hagi): Rîmniceanu (60 Tordai) - Boli (78 Ghiță), Țîru (67 Hodorogea), M. Constantin (46 Dumitraș), Ganea (67 Rădoi) - D. Lopez (78 Dumitrescu), Nedelcu (46 Mladen), Vînă (67 Casap) - Chițu (46 Purece), Țucudean (46 Morar), Herea (46 Cicâldău).
 
FK Krasnodar (antrenor, Igor Shalimov): Ianbaev, Granquist, Martinovich, Ramires - Ziguliov, Kabore, Pereira - Joaozinho,Komlicenko, Claesson. Au mai jucat: Adamov - Naldo, Zhirov, Gritsaenko, Ivashin, Petrov, Wanderson, Podberezkin, Laborde, Utkin, Ignatiev, Suleymanov.
 
Meciuri disputate de FC Viitorul în această vară:
 
Cantonamentul din Turcia:
 
17 iunie: FC Viitorul - Inter Baku 1-2 (Țucudean)
20 iunie: FC Viitorul - FK Zira 2-1 (Stoica, Morar)
 
Cantonamentul din Slovenia:
 
26 iunie: FC Viitorul - NK Celje 3-2 (Cicâldău 2, Stoica)
29 iunie (dimineață): FC Viitorul - Selecționata jucătorilor sloveni liberi de contract 6-0 (D. Lopez 2, Cicâldău 2, Morar, Roşu-pen.)
29 iunie (după-amiază): FC Viitorul - NK Aluminij 2-2 (Țucudean 2)
2 iulie: FC Viitorul - FK Krasnodar 1-3 (Herea)
 
Meciuri ce urmează pentru FC Viitorul în această vară:
 
Cantonamentul din Slovenia:
 
5 iulie: FC Viitorul - CSKA Moscova (Rusia, locul 2)

Sursa foto: fcviitorul.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii