Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:11 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gimnastele Ioana Stănciulescu şi Luiza Popa, câte trei medalii de aur la Naţionale (galerie foto)

ro

09 Nov, 2015 00:00 4988 Marime text


Campionatul Naţional de gimnastică rezervat junioarelor, care s-a disputat la Deva, le-a adus în atenţie şi pe sportivele constănţene de la CS Farul şi CSS1, obişnuite, de altfel, ale podiumului de premiere.



De la CS Farul, Ioana Stănciulescu a cucerit, la junioare 2, nivelul 3, trei medalii de aur (la individual compus, la sărituri şi la sol) şi două de bronz (la paralele şi la bârnă). La junioare 2, nivelul 4, Ariadna Stanciu a obţinut trei medalii (argint la bârnă şi sol şi bronz la paralele), iar la individual compus a fost a cincea. Silvia Sfiringu şi junioara 1 Carmen Glăvan au încheiat pe poziţia a treia concursul individual compus şi au fost finaliste pe aparate. Stănciulescu, Stanciu şi Glăvan sunt componente ale loturilor naţionale (Oneşti sau Deva), iar la club au făcut parte din grupa formată de Clemenţa Garabet. Sfiringu se pregăteşte cu Clemenţa Garabet la Constanţa. La Deva activează şi antrenorii constănţeni Remus şi Dana Nicolai.  

CS Farul, cu două sportive pe aceeaşi treaptă a podiumului 



La junioare 3, nivelul 2, Luiza Popa a obţinut şi ea trei medalii de aur (la sărituri, la bârnă şi la sol), iar la individual compus s-a clasat pe locul trei, la egalitate cu colega sa de club Corina Petre, aceasta din urmă luând bronz şi la sol. Luiza Popa şi Corina Petre sunt pregătite de Camelia Voinea. O altă gimnastă de la CS Farul care a urcat pe podium a fost Maria Sorana Ceplinschi, care a devenit vicecampioană la sărituri, ea fiind şi a opta la individual compus. De pregătirea Mariei Ceplinschi s-au ocupat antrenoarele Carmen Traicu şi Rodica Iurea şi instructorul sportiv Alina Drăgan. 

Şase distincţii pentru CSS1 Constanţa



Gimnastele Clubului Sportiv Şcolar numărul 1 din Constanţa au obţinut şase medalii la Deva: la junioare 2, nivelul 3 - Emilia Munteanu - aur la paralele şi argint la bârnă, Diana Harabagiu - bronz la bârnă, Alexandra Patriche - bronz la sărituri; la junioare 1 - Maria Holbură - argint la bârnă şi bronz la paralele. La individual compus, Munteanu a fost a şasea, Patriche - a şaptea, iar Harabagiu - a opta. Finalistă la trei aparate, Bianca Matei s-a clasat pe locul şapte la individual compus, la junioare 3, nivelul 4, aceeaşi poziţie ocupând-o şi Maria Holbură (componentă a lotului de la Izvorani). „A fost un concurs greu, dar ne-am descurcat”, a declarat Sorin Bechir, antrenor, împreună cu Mădălina Hârbu, Cătălin Meran şi Petruţa Caraivan, al gimnastelor de la CSS1 care au evoluat la Deva.   
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii