Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:41 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gabriel Ban, militarul din Medgidia, e de neoprit „Tanchistul“ a doborât încă un record naţional

ro

30 Nov, 2016 00:00 20413 Marime text
Gabriel Ban, militarul din Medgidia celebru pentru recordurile sale la flotările executate într-o multitudine de stiluri, continuă să se menţină în prim-plan
 
Cel căruia i se spune „Tanchistul“ (de la domeniul militar în care activează) a doborât recordul deţinut de cunoscutul culturist român Florin Uceanu la numărul de flotări executate într-o mână timp de un minut. Vechiul record era de 28 de flotări, iar Gabriel a făcut 72, într-o competiţie cu alţi şase aspiranţi la glorie. Acest record este şi mondial, neexistând în „Guiness World Records“, dar pentru aceasta trebuie omologat.
 
Gabriel Ban (32 de ani) a intrat ultimul în concurs, având de trecut peste ştacheta ridicată la 64 de flotări de un alt militar, Valer Popa (un caporal din Turda)! Evoluţia „Tanchistului“ (care e din Bacău, dar acum reprezintă judeţul Constanţa, prin prisma serviciului său, de la Medgidia) a fost plină de succes, astfel că a doborât recordul, primind drept premiu o bicicletă. Ceilalţi concurenţi au avut următoarele rezultate: Valer Popa (Turda) - 64 de flotări, Dan Curtifan (Tg. Mureş) - 54, Daniel Dorea (Satu Mare) - 32, Cătălin Neagu (Bucureşti) - 26, Ştefan Grigore (Bucureşti) - 50 şi Roland Tudor (Miercurea Ciuc) - 50.

Se pregătise pentru un record de anduranţă

„Iniţial, mi s-a părut greu de doborât acest record. Eu mă pregătisem pentru un record de anduranţă, flotări la paralele, şi nu ştiam cum va fi acesta. În plus, primul concurent a reuşit 50 de flotări şi, recunosc, m-am cam speriat. Ştacheta a fost ridicată foarte sus de prima dată, apoi foarte repede a fost depăşită şi această valoare. Fiind ultimul, eu am intrat cam cu frică pe scenă, având presiune. A fost greu, oarecum, şi moral, şi fizic. Dar m-am descurcat, că sunt militar şi trebuia să trag tare, ca să nu râdă lumea de mine“, a declarat Gabriel Ban.

„Vânează“ alte performanţe

Aflat în continuare la „vânătoare“ de recorduri, militarul din Medgidia (care concurează şi la skandenberg) vrea să doboare, în viitorul apropiat, noi ţinte. „Mă gândesc la câteva recorduri care nu sunt în Cartea Recordurilor. Ei au venit cu ideea, iar noi să le punem în practică. Am văzut patru propuneri, care pentru mine sunt o joacă, iar două dintre ele mi s-au părut mai tentante. Este vorba de flotări într-o mână, cu 30 de kilograme în spate, fără limită de timp, şi flotări într-o mână şi pe un picior, fără greutate. Acest al doilea stil mi s-a părut cel mai frumos. O să-l încerc curând. De asemenea, vreau să-l caut pe caporalul din Turda care a concurat acum la flotări într-o mână şi să vorbesc cu el despre un eventual record, anul viitor. În Guiness Word Records există performanţa a cinci persoane, care, timp de o oră, au făcut în jur de 3.200 de flotări (cumulat). Pentru a doborî acest record, ar trebui ca fiecare să facem, în 60 de minute, în jur de 750 de flotări“, a spus Gabriel.

A egalat recordul idolului său

„Tanchistul“ a spus că recordul naţional stabilit de el la Bucureşti la flotări într-o mână timp de o oră nu există la nivel mondial, dar trebuie omologat. În această situaţie se află alte două recorduri ale sale şi o egalare de record. Anul trecut, Gabriel Ban a încercat să doboare recordul mondial la flotări al idolului său, englezul Paddy Doyle, stabilit pe 18 iulie 2011. Nu a reuşit, dar l-a egalat, făcând 37 de flotări pe dosul palmei, cu 28 de kilograme în spate. În acest an, a stabilit alte două recorduri de nivel mondial: 37 de flotări cu o greutate de 20 de kilograme în spate, aşezat pe trei mingi medicinale (pe una ţinând picioarele, iar pe celelalte două, mâinile) - la întrecerea Strongman de la Mamaia - şi o flotare pe trei mingi medicinale, cu 60 de kilograme adăugate în spate - la Bucureşti. 

Formalităţile pentru omologare s-au simplificat 

Militarul din Medgidia se bucură că procedurile pentru omologarea mondială s-au simplificat, iar taxa a scăzut şi ea. Gabriel Ban speră să găsească sprijinul financiar pentru a-şi împlini visele. „Am văzut ceva pe site la Guiness Word Records şi nu mai este necesar să vină ei la tine pentru omologare. Trebuie doar ca recordurile să fie stabilite într-un cadru public (aşa cum a fost acum la Bucureşti), filmarea să fie oficială şi să trimiţi şi poze, şi cerere. Formalităţile s-au simplificat. Iar taxa e acum de 700 de euro, nu 8.000 de euro, cât era înainte“, a arătat Gabriel Ban.

Sursa foto: Facebook

Citeşte şi:

„Tanchistul” Gabriel Ban: Un militar din Medgidia a stabilit două noi recorduri mondiale la flotări pe mingi medicinale (galerie foto + video)
 
„Tanchistul“ şi performanţele sale inedite: Gabriel Ban, din Medgidia, a făcut record mondial la flotări pe mingi medicinale (galerie foto + video)
 
„Tanchistul“ din Medgidia: Gabriel Ban a egalat recordul mondial la flotări pe dosul palmei (galerie foto + video)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii