Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:05 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Finanţare nerambursabilă a echipelor de volei din Constanţa şi a competiţiilor de box

ro

09 Apr, 2014 00:00 1619 Marime text
Primăria municipiului Constanţa organizează pe 8 mai, la ora 12.00, procedura de selecţie a ofertelor proiectelor sportive privind finanţarea nerambursabilă necesară participării voleiului feminin şi masculin constănţean la competiţiile sportive ce vor fi organizate de Liga Naţională de volei şi Federaţia Română de volei în cupele europene din anul 2014. Documentaţia de atribuire a selecţiei cuprinde caietul de sarcini privind selecţia publică a ofertelor sportive, instrucţiunile pentru ofertanţi şi formularele. Documentele pot fi obţinute de la sediul Primăriei din Piaţa Ovidiu nr. 9, în urma unei solicitări scrise. Criteriul de atribuire a contractelor de finanţare din fonduri nerambursabile este „punctajul cel mai mare“ realizat ca urmare a trei criterii. Ofertele se vor depune până pe 8 mai, la ora 10.00, la sediul din Piaţa Ovidiu al Primăriei. În aceeaşi zi de 8 mai, la ora 12.00, Primăria municipiului Constanţa organizează reluarea procedurii de selecţie a ofertelor de proiecte sportive privind fondurile nerambursabile necesare organizării competiţiilor sportive de box constănţene la nivel judeţean, regional, naţional şi internaţional în anul 2014.
 
Sursa foto: cev.lu
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii