Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:17 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fiica lui Iulian Giuran, voluntar la Euro 2016 Bianca Elena Giuran, din Constanţa, va obţine ecusonul de arbitru francez (galerie foto)

ro

02 Feb, 2016 00:00 11529 Marime text


După ce a dovedit reale calităţi în România, ca arbitru, tânăra de 20 de ani Bianca Elena Giuran se bucură de apreciere şi în Franţa. Oficiază de anul trecut în Liga Mediteraneană (districtul Coasta de Azur) şi urcă rapid treptele ierarhice
 
Bianca Elena Giuran este arbitru de fotbal de peste şapte ani. A început această activitate la Constanţa, iar apoi a activat în judeţul Ilfov, fiind studentă la Bucureşti. Beneficiară a unei burse la Nisa, pe o perioadă de un an, Bianca a ajuns, la finele anului trecut, în Franţa, unde a continuat şi arbitrajul. Talentul ei de arbitru a fost remarcat şi acolo, astfel că, peste o lună, va obţine ecusonul de arbitru francez, mult mai repede decât în mod normal.
 
Avându-l ca exemplu în familie pe tatăl său, Iulian Giuran (fost arbitru, actualmente observator), pasiunea pentru arbitraj a Biancăi a înflorit firesc. În decembrie 2008, la numai 13 ani, fata a devenit posesor de fluier şi fanion şi a început urcuşul într-o carieră şi într-un domeniu care, pe zi ce trece, îi plac tot mai mult. La Constanţa a arbitrat între 2008 şi 2014. A fost, rând pe rând, stagiar (2008), arbitru de categoria a II-a (2010) şi de categoria I (2011). A oficiat în multe partide de juniori şi de la Ligile a V-a şi a IV-a. Avea numai 18 ani când a fost trimisă la primul ei meci de seniori de la eşalonul patru! A fost delegată şi la cele două competiţii internaţionale organizate de Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi“, Talent Cup (la ediţia din 2012) şi Cupa Stelelor Estului (în 2013). La Liga a IV-a (seniori), a fost delegată ca central de 30 de ori, iar ca asistent, de 24 de ori. În 2012, a participat la un curs de instruire pentru arbitri şi arbitri asistenţi femei de la Ligile a III-a şi a IV-a, organizat de Comisia Centrală de Arbitri.  

La meciuri, arbitrează singură


În perioada 2014 - 2015, Bianca Elena Giuran a activat ca arbitru în competiţiile judeţului Ilfov, întrucât a devenit studentă la Facultatea de Kinetoterapie a Universităţii Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti. După 56 de jocuri arbitrate în Ilfov (36 la juniori B, C, D şi E şi 20 la Liga a IV-a - seniori), tânăra constănţeancă a făcut pasul către arbitrajul din Franţa. A obţinut o bursă Erasmus Plus, timp de un an, la Nisa, la Universitatea Sophia Antipolis (UFR Staps), filiera APAS, continuând şi ca arbitru, activitatea care-i place nespus. Pe 8 noiembrie 2015, a fost delegată la prima partidă în Franţa. Actualmente, activează în Liga Mediteraneană, districtul Coasta de Azur.
 
Pentru a putea oficia în Franţa, a trecut un examen, întrucât calificarea din România nu a putut fi echivalată. A luat-o, practic, de la zero. A obţinut punctaj maxim la testare (30 de puncte din 30) şi astfel a fost delegată la partide, urcând pe parcurs câteva trepte, după ce s-a constatat că are deja un capital de experienţă acumulat. Din martie, tânăra va fi delegată la partide de seniori, urmând a face parte la meciuri dintr-o echipă de arbitri, de unde, până acum, a condus partidele singură, aşa cum prevede sistemul francez de arbitraj. La juniori, disputele sunt conduse de un singur arbitru, la fel cum se procedează şi în alte ţări, precum Italia şi Spania.

A primit calificativul „foarte bine“ la prima partidă

„Sistemul francez te obligă să parcurgi toţi paşii, începând de la meciuri de copii Under-13 până la Under-19, înainte de a arbitra la seniori. Primul meci la care am primit delegare a fost unul la categoria U-15, la care un fost arbitru internaţional a acordat calificativul «foarte bine». În scurt timp, după 15 partide la categoriile U-15 şi U-13, am fost delegată la următorul nivel, U-17, pe 23 ianuarie 2016. Totodată, am fost anunţată că, în luna martie a acestui an, voi obţine ecusonul de arbitru francez, după doar patru luni de arbitraj. În mod normal, acest ecuson se capătă după aproximativ un an şi jumătate de arbitraj şi după parcurgerea tuturor paşilor“, a declarat constănţeanca.

„Bianca a fost bine primită în arbitrajul din Franţa. Încă de la început i s-a repartizat un mentor, iar la primul meci a avut doi observatori. Oficialii de acolo au constatat că are experienţă şi că plusează la capitole precum gestică, plasament şi deplasare în teren. Nu e aşa uşor să arbitrezi singură. Nu a fost delegată la meciuri feminine, ci direct la meciuri de băieţi“, a spus Iulian Giuran.

Masterat în Franţa



Frumoasa constănţeancă are parte în Franţa de bucurii nu numai strict în arbitraj, ci şi în plan fotbalistic. A fost înscrisă în „UNAF Cote d̕Azur“, organizaţie care se ocupă cu turnee internaţionale de fotbal. Totodată, după un interviu în limba franceză şi un examen scris în limba engleză, Bianca a fost aleasă ca voluntar la Campionatul European din 2016, la secţia acreditări. „E o performanţă, nu oricine ajunge la un campionat european. A fost o selecţie riguroasă, iar în continuare vor face şi un training“, a arătat tatăl Biancăi. Aceasta va urma în Franţa anul doi de facultate, după care va reveni în România, va încheia facultatea şi îşi va lua licenţa, după care va reveni în Franţa, pentru masterat. Totodată, în Hexagon va continua şi ca arbitru, obiectivul pe termen lung fiind stabilirea în Franţa.

„Tati, a fost fault acolo şi n-a dat arbitrul“

Bianca este unicul copil al lui Iulian şi al Cameliei Giuran. Fost arbitru din primul eşalon valoric al României, în prezent observator de arbitri la Liga a 3-a şi şeful departamentului tehnic al Comisiei de Arbitri din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Prahova, Iulian (48 de ani) povesteşte că fiicei sale i-au plăcut fotbalul şi arbitrajul de mică. „Nu am făcut-o eu arbitru, din ambiţie, ea a dorit acest lucru şi a urcat treaptă cu treaptă. Ne uitam la meciuri împreună şi spunea «Tati, a fost fault acolo şi n-a dat arbitrul»“, arată Iulian Giuran. Între 2011 şi 2013, acesta a fost membru al Comisiei Centrale de Arbitri din România şi şef al departamentului tehnic al forului. Totodată, s-a implicat, alături de Victor Berbecaru, în implementarea în ţară a programului „Tinere Talente“. În intervalul 2011 - 2014 a activat ca vicepreşedinte al Comisiei Judeţene de Arbitri Constanţa, iar din aprilie 2014 este la Comisia de Arbitri de la AJF Prahova. Ca arbitru, Iulian Giuran nu a condus meciuri şi la Liga 1, fiind delegat în acest eşalon doar ca al patrulea oficial. În 2005, a devenit observator de arbitri pentru Ligile a 2-a şi a 3-a.       
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • biziniche gheorghe 07 Feb, 2016 21:24 Excelent, ma bucur pentru Iulian si fiica lui. A fost nevoie sa ajunga in Franta sa auzim de ea si de performantele ei. In ce tara traiam !!!!
  • Toma Paul Sebastian 02 Feb, 2016 00:46 Bravos Bianca! Respect domnule profesor!
  • Ginu Bambinu 01 Feb, 2016 23:07 Fata desteapta si frumoasa ,la plus frumoasa de Nissa :)