Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
10:09 28 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

FC Viitorul, victorie în deplasare cu FC Voluntari Hagi - „Iancu se află în mediul care trebuie, dar drumul e lung” (galerie foto)

ro

25 Jul, 2016 00:00 554 Marime text


FC Viitorul a câştigat cu 1-0 (Iancu 42) meciul jucat în deplasare cu FC Voluntari, în prima etapă a Ligii 1. La gol, Purece a centrat excelent pentru Iancu în suprafața de pedeapsă, iar decarul oaspeţilor a înscris cu un șut puternic. Debutul pozitiv în campionat al echipei constănţene a fost subliniat de managerul tehnic Gică Hagi.
 

„Ne-a fost greu să jucăm la o temperatură aşa de ridicată, în condiţiile în care noi am venit în ţară mai târziu. Dar jocul ne-a rămas, iar echipa îl absoarbe destul de bine. Am încercat să ne impunem şi să avem controlul. Am întâlnit o echipă mult mai bună ca anul trecut. Sunt mulţumit, am obţinut trei puncte importante. Gabi Iancu e în mediul care trebuie, s-a întors acasă, dar drumul e lung. Important e să aibă ambiţie şi să muncească mult. E talentat, dar trebuie să ajungă la o cotă mai înaltă din punct de vedere fizic“, a arătat Hagi, care, la finalul partidei a avut o scurtă discuţie cu selecţioenrul echipei naţionale a României, Christoph Daum.


FC Viitorul a jucat cu: Rîmniceanu - Benzar, Țîru, Brandan, Ganea (80 Carp) - R. Marin, Filip, Purece - Iancu (57 Nedelcu), Chițu, Tănase (73 Nimely). FC Voluntari (antrenor, Florin Marin) a mizat pe: Bornescu - Filipov, Maftei, Spahia, Al. Coman - Tăbăcariu (57 Tudorică), Moke, Cernat (64 Marinescu) - Căpățână (78 Popadiuc), Ad. Bălan, Ivanovici.

În etapa viitoare, FC Viitorul va întâlni Steaua la Ovidiu, duminică, 31 iulie, de la ora 20.30. UEFA a stabilit ora de start a manșei tur dintre KAA Gent și FC Viitorul, contând pentru turul al III-lea preliminar al Europa League. Partida se va disputa joi, 28 iulie, de la ora 21.30, pe stadionul din Gent. Manșa retur este programată pe 4 august, la Ovidiu, ora de start urmând a fi anunțată de UEFA.

Sursa foto: Academia Hag

Ti-a placut articolul?

Comentarii