Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
02:12 23 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

FC Farul s-a înţeles şi cu atacantul Adrian Pătulea

ro

18 Jul, 2015 00:00 2099 Marime text
Giani Nedelcu, preşedintele Consiliului Director al FC Farul, a anunţat că gruparea constănţeană a căzut de acord cu un alt jucător cunoscut, atacantul Adrian Pătulea. În vârstă de 30 de ani, acesta a mai purtat tricoul alb-albastru al „marinarilor“, în sezonul 2011/2012 al Ligii a 2-a, când a dovedit o formă deosebită, înscriind 15 goluri în 27 de partide disputate. „Până acum, în afară de Pătulea, am mai bătut palma, dintre jucătorii experimentaţi, cu Florin Pătraşcu, Sorin Chiţu şi Daniel Barna. Mai avem însă discuţii avansate şi cu alţi fotbalişti rutinaţi, cu care să ne întărim. Sunt jucători pe care îi ştim şi pe i-am urmărit în returul sezonului trecut. Ne înţeleseserăm şi cu Ovidiu Vezan, însă de la Delta Tulcea nu a fost de acord cu transferul Mihai Guliu“, a spus Giani Nedelcu. Sâmbătă, în jurul orei 10.00, antrenorii Farului, Constantin Gache, Ion Barbu şi Gică Mina, au programat un joc în familie, pentru a vedea la lucru toţi jucătorii care sunt actualmente în lot, cei mai mulţi tineri şi foarte tineri. Ieri, la Constanţa a venit şi fundaşul Alexandru Giurgiu.
 
Sursa foto: Facebook (FC Farul Constanta)
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii