Farul şi-a pierdut căpitanul, dar a adus patru străini (galerie foto)
Farul şi-a pierdut căpitanul, dar a adus patru străini (galerie foto)
11 Jul, 2013 00:00
ZIUA de Constanta
4616
Marime text

Am găsit o atmosferă bună la echipă. Ne aşteaptă meciuri grele. M-am antrenat bine, dar decizia de a mă folosi sâmbătă este a antrenorului”, a declarat Ben Toft. „Vreau să obţin cât mai multe victorii cu Farul”, a spus şi Sam Hobbs. „Sunt sigur că perioada Farul Constanţa va reprezenta o experienţă bună pentru cariera mea”, a punctat Nathan Eyres. „Farul este o echipă bună, care îmi place. Avem şanse să obţinem rezultate pozitive în continuare”, a arătat Mamuke Ninidzde. În lot nu mai figurează însă cinci jucători, cel mai sonor nume fiind cel al căpitanului Cristian Munteanu (linia a II-a), care şi-a reziliat contractul de comun acord cu clubul, urmând a juca în Franţa. Ceilalţi patru rugbyşti care s-au despărţit de Farul sunt: Cristian Muşat (flanker), Eugen Ion (centru), Petre Neacşu (linia a II-a, linia a III-a) şi Ionel Dumitrescu (pilier).
Programul Superligii

Farul va mai disputa trei meciuri din sezonul regulat, după care va participa în play-off (fază a competiţiei în care evoluează primele patru clasate, care se cunosc deja: Steaua, Baia Mare, Timişoara şi RCJ Farul). Cele trei meciuri pe care le vor susţine „marinarii” până atunci sunt: etapa a 11-a - cu RCM UV Timişoara (la Constanţa, pe stadionul „Mihai Naca”, sâmbătă, 13 iulie, de la ora 10.00); etapa a 12-a - cu Baia Mare (în deplasare, pe stadionul „Lascăr Ghineţ”, vineri, 19 iulie, de la ora 10.00); etapa a 13-a - cu Steaua Bucureşti (la Constanţa, pe stadionul „Mihai Naca”, miercuri, 24 iulie, de la ora 10.00). În play-off, toate cele patru echipe calificate pornesc de la zero puncte. Meciurile se joacă pe 3, 10 şi 17 august - turul, 24, 31 august şi 7 septembrie - returul. Semifinale au fost programate pe 28 septembrie. Joacă locul 1 cu locul 4 şi locul 2 cu locul 3. Câştigătoarele şi învinsele se întâlnesc apoi pe 5 octombrie, în cele două finale ale Superligii.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii