Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:13 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Farul s-a impus in primul test al anului

ro

26 Jan, 2009 01:50 919 Marime text

fotbal_Farul.jpgDupă o perioadă îndelungată de pauză, cauzată de o accidentare, Gerlem a revenit pe teren, înscriind o dublă în amicalul de sâmbătă

După două săptămâni de la reluarea antrenamentelor, FC Farul a disputat şi primul joc de pregătire din acest an. Elevii lui Ion Marin au întâlnit, sâmbătă, pe stadionul SNC, divizionara secundă Delta Tulcea, formaţie pregătită de fostul tehnician al constănţenilor, Constantin Gache.

FC Farul a câştigat, sâmbătă dimineaţă, primul meci amical al anului împotriva formaţiei Delta Tulcea (echipă clasată pe locul patru în eşalonul secund), cu scorul de 7-4 (3-2). Golurile formaţiei constănţene au fost marcate de Gerlem (în minutele 1 şi 39), Pantelie (35), Nanu (71), Alibec (72), Cosmin Matei (111) şi Gosic (118). Pentru formaţia de Liga a II-a au înscris Horovei (22), Şagău (58), Cârjan (102) şi Mănescu (105). Partida amicală s-a jucat pe parcursul a două reprize de câte 60 de minute. În prima repriză, antrenorul Ion Marin a folosit următoarea echipă: Curcă, Băcilă, Rastovac, Pătraşcu, Mendy, Ben Teekloh, Pantelie, Rusmir, Voiculeţ, Chico Fernandez şi Gerlem. În partea a doua a partidei a evoluat următorul „unsprezece": Dobre, Măţel, Barbu, Pahor (Bubuleandră), Laurenţiu Florea, Larie, Fatai, Matei, Nanu, Alibec şi Gosic. Tehnicianul constănţenilor, Ion Marin, a declarat, după meci, că a încercat să dea posibilitatea tuturor fotbaliştilor din lot să joace pentru a găsi o formulă optimă cu care să abordeze returul de campionat. „Suntem în căutări de formule noi şi de aceea am dat fiecărui jucător posibilitatea de a juca. Nu se pot trage concluzii, este de-abia primul meci şi s-a văzut că execuţiile lasă momentan de dorit. A fost o partidă de verificare utilă. Vrem ca, până la începerea campionatului, să formăm un prim unsprezece competitiv, dar să avem în spatele lui şi jucători pe care să ne putem baza la nevoie", a declarat antrenorul Farului. „Săpăligă" nu i-a putut folosi în acest meci pe Vasile Păcuraru, Daniel Florea şi Vlas, cei trei fiind accidentaţi. Antrenorul formaţiei Delta Tulcea, Constantin Gache, a urmărit partida de pe un scaun, la marginea terenului, având piciorul în ghips, în urma unei fracturi de peroneu. Primul test al noii echipe, după „curăţenia" din luna decembrie, a fost urmărit de pe margine de aproximativ 100 de spectatori, printre care şi o mică galerie care a încurajat formaţia constănţeană. „Îi felicit şi le mulţumim că au venit să participe la acest meci. Este o galerie frumoasă şi sper să fie şi mai frumoasă la meciurile oficiale. Îi respectăm, jucăm pentru ei cu toată capacitatea noastră şi dorim să fie alături de noi, pentru că vom avea nevoie de sprijinul lor", a afirmat Ion Marin. Farul va mai juca, în această săptămână, încă două meciuri de pregătire: miercuri, cu CSM Medgidia, şi vineri, cu Unirea Slobozia. Ambele partide se vor disputa la Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii