Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:55 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fanii fac referire la meciul de baraj Cum arată în prezent gazonul de pe stadionul „Farul“ (galerie foto)

ro

12 Apr, 2017 00:00 5708 Marime text
SSC Farul, liderul Ligii a 4-a de fotbal a judeţului Constanţa, a anunţat că, pe data de 29 aprilie, suporterii vor participa la o nouă acţiune de curăţenie la stadionul „Farul“. Având în vedere starea în care se afla arena, sugrumată de bălării cât casa şi de mizerie, fanii s-au mobilizat anul trecut şi au igienizat incinta, în cadrul mai multor etape.
 
În acelaşi timp, în prezent, cei de la SSC Farul lucrează la refacerea suprafeţei de joc a stadionului. „Facem paşi importanţi pentru refacerea gazonului de pe stadionul Farul. Mai sunt lucruri de pus la punct, dar vă asigurăm că, până la meciul de baraj, gazonul va arăta impecabil! Împreună ducem mai departe spiritul farist!“, este mesajul postat pe Facebook de fani, alături de fotografii cu starea actuală a gazonului.
 
Zilele acestea, au participat la o acţiune de curăţenie şi echipele de juniori şi seniori ale liderului Diviziei A, HC Farul, care au făcut curat în parcul de la Sala Sporturilor, în programul „Curăţăm Constanţa noastră”.

SSC Farul conduce detaşat în clasament, cu 69 de puncte (având 23 de victorii în 24 de meciuri), iar următorul meci de campionat (în etapa a 25-a) îl vor susţine joi, 13 aprilie, pe teren propriu cu CS Mihail Kogălniceanu, a 13-a clasată, cu 24 de puncte. Partida se va disputa pe teren Voinţa din Complexul Sportiv „Badea Cârţan“, acolo unde îşi va disputa SSC Farul restul meciurilor de acasă din acest campionat.
 
Celelalte partide ale rundei sunt următoarele: CS Eforie - Victoria Mihai Viteazu, Unirea Topraisar - Gloria Albeşti, Voinţa Valu lui Traian - Farul Tuzla, CS Năvodari - Ştiinţa Poarta Albă, Viitorul Fântânele - Portul Constanţa, CS Agigea - Gloria Băneasa, CSO Ovidiu - Avântul Comana şi Sparta Techirghiol - CFR Constanţa.
 
Clasamentele arată astfel: la seniori - 1. SSC Farul - 69p, 2. Fântânele - 59p, 3. Năvodari - 58p, 4. Agigea - 52p, 5. Eforie - 41p (un meci în minus), 6. Băneasa - 40p, 7. Albeşti - 38p, 8. Mihai Viteazu - 35p, 9. Techirghiol - 34p, 10. Ovidiu - 33p, 11. Poarta Albă - 30p, 12. Portul - 24p (un meci în minus), 13. Mihail Kogălniceanu - 24p, 14. Comana - 23p, 15. Valu lui Traian - 19p, 16. Tuzla - 17p, 17. Topraisar - 16p, 18. CFR - 13p; la juniori - 1. Năvodari - 64p, 2. Portul - 61p (un meci în minus), 3. Fântânele - 58p, 4. Agigea - 48p, 5. Mihail Kogălniceanu - 45p, 6. SSC Farul - 44p, 7. Albeşti - 43p, 8. Ovidiu - 43p, 9. Topraisar - 42p, 10. Mihai Viteazu - 38p, 11. Băneasa - 29p, 12. Techirghiol - 26p, 13. Valu lui Traian - 23p, 14. Comana - 23p, 15. CFR - 17p, 16. Poarta Albă - 16p, 17. Eforie - 8p (un meci în minus), 18. Tuzla - 0p.
 
Sursa foto: Facebook (Noi suntem Farul, HC Farul)
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii