Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:31 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Eduard Chelariu, de la Sharks Gym Constanţa, invitat să lupte şi în organizaţia King of Kings

ro

02 Nov, 2017 00:00 5832 Marime text
Chiar dacă a pierdut meciul din Austria cu slovenul Samo Petje, luptătorul constănţean Eduard Chelariu a impresionat la acea gală, Final Fighting Championship, rămânând în atenţia promoţiilor din străinătate. În acest sens, tânărul de 20 de ani a primit o nouă invitaţie de a lupta.
 
„După prestaţia avută la gala Final Fighting Championship, din Austria, împotriva dublului campion mondial Samo Petje, sportivul clubului nostru Edy Chelariu a fost apreciat şi felicitat de către organizatori, iar cu această ocazie a fost invitat de altă organizaţie, şi anume King of Kings, să participe la următorul eveniment, în decembrie, lună în care avem programat un eveniment şi în Superkombat! Edy este luptătorul creat de domnul Eduard Irimia şi promoţia Superkombat şi va rămâne aşa pentru mult timp de acum încolo!“, a postat pe Facebook luptătorul Alex Filip. 
 
Sursa foto: Facebook
 
Citeşte şi:
 
Eduard Chelariu, învins de Samo Petje la gala Final Fight Championship din Austria

Club nou pentru sporturi de contact Luptători cunoscuţi din Constanţa îşi ascut „colţii“ la Sharks Gym (galerie foto)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii