Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
09:38 23 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

După FCSB, FC Viitorul vrea să învingă şi CFR Cluj Campioana şi liderul Ligii 1 se duelează sâmbătă la Ovidiu

ro

21 Oct, 2017 00:00 674 Marime text

Etapa a 15-a a Ligii 1 (a doua din returul sezonului regulat) aduce faţă în faţă la Ovidiu, sâmbătă, 21 octombrie, campioana en-titre a României, FC Viitorul, şi liderul actual al clasamentului, CFR Cluj
 
Meciul începe la ora 20.45. FC Viitorul este în ascensiune în Liga 1, urcând pe locul şapte, cu 20 de puncte, după ce a câştigat la Mediaş şi a legat în premieră două victorii. În 14 partide, echipa lui Gică Hagi are şase succese, două remize şi şase înfrângeri, golaveraj 16-13, câştigând cinci din ultimele şapte meciuri susţinute.
 
De cealaltă parte, sub conducerea lui Dan Petrescu, CFR Cluj a acumulat până acum 33 de puncte, după zece victorii, trei egaluri şi o înfrângere, golaveraj 25-9. În tur, CFR s-a impus cu 2-0 (Urko Vera 18, Boli 82 - autogol). Faţă de acel meci, fundaşul Kevin Boli nu mai joacă la FC Viitorul, transferându-se chiar la echipa din Gruia.
 
„Jucăm acasă şi vizăm, normal, victoria. CFR e o formaţie puternică şi are un antrenor bun. Dar şi noi avem forţa noastră. Trebuie să ducem jocul spre cele trei puncte. Ne trebuie atitudine, spirit de sacrificiu şi să ne ridicăm la nivelul adversarului. Va fi o partidă frumoasă, deschisă oricărui rezultat. CFR e un adversar extraordinar, orgolios, care va veni la victorie. Are multe atuuri. Un antrenor valoros, a investit mult, iar jucătorii sunt excelenţi individual, dar formează şi un grup bun. Trebuie să arătăm că suntem campioana României“, a declarat Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul.

Vor să domine şi CFR 

„Vom avea un meci foarte greu. Întâlnim liderul clasamentului, o echipă care a dat dovadă de constanţă. Dar şi noi suntem pe o pantă ascendentă. Vârful oaspeţilor e suspendat, însă şi Balde, dacă va fi folosit, e bun, are aceleaşi caracteristici. Trebuie să facem diferenţa prin jocul nostru combinativ. Vrem să dominăm CFR, aşa cum încercăm cu fiecare echipă“, a spus şi stoperul Bogdan Ţîru, căpitanul FC Viitorul.
 
„Venim după meciuri bune şi victorii importante. Avem avantajul terenului propriu. CFR e o echipă foarte bună, va ieşi un meci frumos. Îmi doresc să marchez (aceasta e datoria mea), iar echipa să câştige. CFR are atitudine în teren, e redutabilă la fazele fixe şi e motivată foarte bine de pe bancă. Trebuie să fim atenţi la mingile lor lungi. CFR şi FCSB (pe care am învins-o la Ovidiu) au loturi foarte bune şi sunt principalele candidate la titlu“, a arătat golgheterul FC Viitorul şi al campionatului, atacantul George Ţucudean. 

Cât costă biletele 

Biletele de intrare la meciul de sâmbătă au următoarele preţuri: 30 de lei la Tribuna I, 20 de lei la Tribuna a II-a, 10 lei la Peluza I şi a II-a. Biletele se pot procura prin reţeaua Eventim (nu se vor mai comercializa tichete de acces pentru meci la casele de bilete amenajate, aşa cum a fost pe parcursul sezonului competiţional precedent): online pe www.eventim.ro şi în magazinele partenere. De pe site-ul Eventim şi de pe fcviitorul.ro, spectatorii vor putea achiziţiona şi bilete electronice, prin tehnologia print@home. Acestea se tipăresc de către cumpărători şi vor fi validate prin scanare la intrare. O persoană poate achiziţiona maximum patru bilete. În ziua disputării meciului la stadionul central se vor achiziţiona bilete de acces în tribune la casele de bilete ale stadionului începând cu ora 18.00.

Transport pentru suporteri 

Şi la acest meci, FC Viitorul va asigura suporterilor care nu au mijloc de transport personal autocar tip cursă specială (tur - retur), cu itinerariul Palatul Copiilor (Constanţa) - stadion central Academia Hagi (Ovidiu). Autocarul va pleca sâmbătă, 21 octombrie, începând cu ora 19.30, de la Palatul Copiilor Constanţa. Returul transportului suporterilor va fi asigurat imediat după încheierea partidei.

Încearcă să aducă parteneri la club  

Patron şi manager tehnic al FC Viitorul, Gică Hagi a declarat că gruparea constănţeană încearcă să aducă parteneri la club. „Eu vând acţiuni, nu clubul. E un detaliu important. Am dus-o până la un anumit punct, iar acum încercăm să aducem parteneri. Mai mulţi, mai puţini, câţi vom fi nu contează. Eu am jucat fotbal şi cred în grup. Astfel devii mai puternic, mai bun. Asta căutăm în acest moment. Parteneri care să vadă în FC Viitorul un business, un lucru bun, dar să şi mergem pe aceeaşi linie, de a produce jucători foarte mulţi, interesanţi, care pot face faţă la un nivel înalt de performanţă, de a-i forma şi de a-i educa. Totul se face în timp. Nu ştiu când se va face, poate fi sau nu poate fi. Eu într-o zi voi pleca cu siguranţă. E o idee la care lucrăm şi vom vedea dacă se va materializa“, a spus Hagi.

„Mai am două dorinţe“ 

„Regele“ a reafirmat că, într-o zi, va pleca de la FC Viitorul, pentru a-şi îndeplini dorinţele profesionale pe care le mai are. „Am fost undeva sus, am coborât şi am luat-o iar de jos. Am muncit opt ani şi cred că într-o bună zi, mai devreme sau mai târziu, trebuie să am şi eu provocarea mea în viaţă. Mai am două dorinţe: să antrenez o echipă de club puternică şi o echipă naţională“, a punctat Gică Hagi.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?

Comentarii