De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
05:50 30 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

„Dublă“ pentru Alex Cicâldău Florin Tănase, de la FC Viitorul, gol şi pase decisive în România - Torpedo Kutaisi

ro

01 Feb, 2016 00:00 1026 Marime text


Selecţionata divizionară de fotbal a României a învins cu 5-1 (3-0) echipa georgiană de primă ligă Torpedo Kutaisi, sâmbătă, în primul meci amical susţinut de tricolori în stagiul din Antalya.
 
În lotul României, sunt convocaţi cinci jucători de la FC Viitorul, iar patru dintre ei, Florin Tănase, Dragoş Nedelcu, Robert Hodorogea şi Romario Benzar, au jucat contra georgienilor.
 
Titular, Florin Tănase a avut o evoluţie deosebită, înscriind un gol (reuşita de 5-0 a României, în minutul 57) şi a pasat decisiv la alte două goluri (cel de 3-0 al lui Alibec şi cel de 4-0 al lui Răduţ). România a evoluat în alcătuirea: S. Lung jr. - Enache (61 Benzar), Găman, Săpunaru (cpt.) (73 Hodorogea), St. Filip (46 Vătăjelu) - Mateiu (61 Nedelcearu), D. Nedelcu (46 Ropotan) - A. Ivan (61 D. Rotariu), Fl. Tănase (68 Al. Păun), Răduţ, - Alibec (67 Hora). Golurile le-au aparţinut lui Enache (5), Ivan (7), Alibec (44), Răduţ (48), Fl. Tănase (57), respectiv Purtshkvanidze (87).
 
În acest sezon, Florin Tănase traversează o formă excelentă, fiind golgheterul Viitorului în Liga 1 (alături de Florin Cernat), cu opt reuşite. Din lotul României prezent în Antalya mai face parte portarul Alexandru Buzbuchi. În Turcia, România va mai susţine alte două meciuri de verificare: pe 2 februarie, de la ora 18.00, cu Zimbru Chișinău (Republica Moldova), şi pe 6 februarie, de la ora 17.00, cu Beroe Stara Zagora (Bulgaria).

Recital şi la România Under-19

În Cipru, echipa naţională Under-19 a României a susţinut un meci amical contra echipei U-21 a clubului rus Rubin Kazan. Tricolorii, care sunt pregătiţi de Andrei Spier, au dispus cu 4-0 (4-0), iar primele două goluri ale partidei au fost marcate de jucătorul Academiei Hagi Alexandru Cicâldău în minutele 12 şi 15. În afară de Cicâldău, au mai evoluat pentru România U-19 alţi doi componenţi ai Academiei Hagi, Victor Rogoza şi Cristian Ene. Toţi cei trei jucători dobrogeni au fost titulari şi au evoluat până în minutul 55. Din lot mai face parte un alt jucător al Academiei Hagi, Dan Panait, care nu a putut evolua.

Sursa foto: Alex Nicodim (Gazeta Sporturilor)

Ti-a placut articolul?

Comentarii