Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:20 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doua politiste si-au impartit pumni in cusca

ro

21 Jul, 2008 00:00 3965 Marime text
1216577024.jpg

Lupta dintre Felicia Popa si Alina Zaharia, premiera pentru luptele in cusca, s-a incheiat la egalitate chiar si dupa desfasurarea unei runde suplimentare

Sub privirile luptatorului de K1, Ciprian Sora, 24 de luptatori si-au testat fortele in gala Kamikaze - lupte in cusca, care a avut loc vineri noapte la Sala Sporturilor. Vineri seara, la Sala Sporturilor a avut loc gala de arte martiale Kamikaze - lupte in cusca, organizata de politistul de frontiera Iulian Albaceanu. In ring au urcat fosti si actuali campioni nationali si europeni de kempo, unifight, ju-jitsu, kick-boxing, judo si wushu, reprezentand Ungaria, Republica Moldova, Turcia si Romania. Cel mai asteptat meci a fost cel in care s-au intalnit doua sportive, de altfel o premiera in tara noastra, la un astfel de stil de lupte, Alina Zaharia, din Sibiu si politista comunitara Felicia Toma, din Tulcea. Vineri noapte, cele doua s-au infruntat intr-un meci de super-fight. Lupta s-a desfasurat chiar inainte de marea finala, asteptata de tot publicul, fiind prima infruntare de acest gen din Romania. Pentru ca s-au aflat la prima intalnire, adversarele s-au abtinut sa-si arunce una alteia vorbe dure inainte de a intra in cusca, dar au asteptat cu nerabdare sa-si imparta pumni si picioare. Desi initial se decisese sa se dispute trei reprize de cate trei minute, in final s-a hotarat sa mai aiba loc inca o repriza, pentru a le departaja. Insa, nici asa nu s-a putut face o departajare, astfel ca cele doua luptatoare au terminat meciul la egalitate. Tot nedecis s-a terminat si ultimul act al piramidei formata din opt sportivi, in care Ion Zaftone (Republica Moldova) s-a duelat cu Gica Apostu (Romania). Publicul prezent la sala a aplaudat prestatia sportivilor, care au dovedit ca au o buna pregatire fizica si tactica, fair-play-ul fiind prezent la fiecare confruntare. Printre spectatori s-a aflat si cunoscutul luptator de K1, Ciprian Sora.

Egalitate in finala

In meciurile de deschidere, Aurel Pirtea si Marius Caramilea i-au invins prin abandon in repriza I pe Razvan Pana, respectiv Ionut Becherute, iar Marian Toma l-a invins prin knock-out pe Vajas Laszlo. In sferturile de finala ale piramidei, Soltez Laszlo si Ion Zaftone i-au batut prin abandon pe Sorin Florea, respectiv Florian Voloaca. Gica Apostu l-a invins la puncte pe Pavel Pocotilov, iar Ion Cojocaru a trecut de Norbert Polgar prin abandon. In semifinale, Ion Zaftone si Gica Apostu s-au calificat in ultimul act, invingandu-i pe Soltez Laszlo, respectiv Ion Cojocaru prin abandon. Finala piramidei dintre cei doi luptatori s-a terminat la egalitate.

Scris de: {autor}Paul SERBAN{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii