Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:15 17 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Două constănţence, pe circuitul de Formula 1 din Bahrain

ro

30 Jan, 2014 00:00 977 Marime text
Jucătoarele constănţene de tenis de masă Ana-Maria Sebe şi Roxana Iamandi se află în această perioadă în Bahrain. Timp de o săptămână, ele se vor pregăti cu echipa acestei ţări (formată din trei fete, dintre care una de origine coreeană), care va participa la campionatul Africii. Iniţial, invitaţia pentru Ana-Maria şi Roxana fusese pentru două săptămâni, însă cele două nu au putut ajunge mai devreme, întrucât au participat la întrecerea Top 12 de senioare, de la Câmpulung, unde au ocupat locul întâi (Sebe) şi doi (Iamandi). „Suntem de trei zile în Bahrain. Vremea este călduroasă, înregistrându-se 23 de grade Celsius. În afară de pregătire, avem în program, în timpul liber, şi mai multe vizite.

Vineri, mergem să vedem circuitul de Formula 1 al Bahrainului. Vom mai ajunge la un muzeu, într-o zonă cu cămile şi în mall-uri”, a spus Ana-Maria Sebe.
După ce s-a calificat cu echipa sa de club, Fenerbahce Istanbul, în finala Ligii Campionilor, cea mai bună jucătoare de tenis de masă din România ultimilor trei ani, constănţeanca Eliza Samara, evoluează zilele acestea la Openul Ungariei, de la Szombathely. A doua favorită a probei de simplu, după olandeza de origine asiatică Jiao Li, Eliza a fost inclusă direct pe tabloul principal, unde va întâlni, în această seară, în primul tur, o sportivă venită din calificări. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii