Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:43 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Derby, sâmbătă, în Liga a 3-a. Cel mai aşteptat meci! SSC Farul se luptă cu Progresul 1944 Spartac pentru locul întâi

ro

07 Oct, 2017 00:00 1957 Marime text
Cel mai interesant meci al începutului de campionat în seria secundă a Ligii a 3-a la fotbal se joacă sâmbătă, de la ora 15.00, pe Stadionul „Arcom“ din comuna ilfoveană Berceni, între Progresul 1944 Spartac Bucureşti şi SSC Farul.
 
Cele două formaţii sunt neînvinse până acum, au acelaşi număr de puncte, 16 (în urma a cinci victorii şi a unui egal), iar înaintea meciurilor de ieri din etapă, se aflau pe primele două locuri în clasament, echipa din capitală ocupând poziţia de lider graţie golaverajului superior: +19 (26-7) faţă de +13 (17-4). Prin vocea antrenorului principal Petre Grigoraş, SSC Farul a arătat că-şi respectă adversarul, dar că va încerca să câştige, în ciuda faptului că nu-l va putea folosi pe stoperul Lamine Diakite, suspendat.
 
Etapa a şaptea a campionatului a fost deschisă, ieri, de partidele CSM Rm. Sărat - Axiopolis Cernavodă 0-5, Delta Dobrogea Tulcea - Victoria Traian 2-1, Înainte Modelu - FC Voluntari II 2-4 şi FCSB II - Unirea Slobozia 1-3. Înaintea acestor confruntări, clasamentul se prezenta astfel: 1. Progresul 1944 Spartac - 16p (26-7), 2. SSC Farul - 16p (17-4), 3. Metalul Buzău - 14p, 4. FCSB II - 13p (21-6), 5. Axiopolis - 13p (14-9), 6. CSM Rm. Sărat - 12p, 7. Unirea Slobozia - 10p, 8. FC Voluntari II - 8p, 9. Înainte Modelu - 6p, 10. Delta Dobrogea Tulcea - 6p, 11. CSM Olteniţa - 4p, 12. Agricola Borcea - 3p, 13. Sportul Chiscani - 0p, 14. Victoria Traian - 0p. Astăzi, în afară de meciul SSC Farul, se mai dispută, de la ora 15.00, Metalul Buzău - Agricola Borcea şi CSM Olteniţa - Sportul Chiscani. 

După meciurile de ieri, ierarhia arată astfel: 1. Progresul Spartac - 16p, 2. SSC Farul - 16p, 3. Axiopolis - 16p, 4. Metalul - 14p, 5. Slobozia - 13p, 6. FCSB II - 13p, 7. CSM Rm. Sărat - 12p, 8. FC Voluntari II - 11p, 9. Delta Dobrogea Tulcea - 9p, 10. Modelu - 6p, 11. Oltenița - 4p, 12. Borcea - 3p, 13. Chiscani - 0p, 14. Traian - 0p. 

 „Presiunea este pe Farul“

Jucătorul Marius Diţu, unul dintre tinerii de la Progresul 1944 Spartac, a prefaţat confruntarea de sâmbătă, spunând, potrivit progresulspartac.com: „Cred că presiunea este pe Farul Constanţa. Noi nu ne-am propus ca obiectiv promovarea, pe când ei, da. Consider că un meci egal este un rezultat pozitiv pentru noi, deşi vom face tot posibilul să învingem. Atenţie însă, căci după meciul cu Farul urmează şi alte partide foarte dificile, cum ar fi cele cu Rm. Sărat sau Cernavodă“.

„Nu vreau ca jucătorii să plece urechea la astfel de zvonuri“

„Nici eu n-am obiectiv să retrogradez în Liga a 4-a. Pot să spun orice. Dar niciun antrenor sau conducător nu se poate duce în faţa echipei să spună «Nu bateţi Farul, că noi nu avem ca obiectiv promovarea»“, a comentat Petre Grigoraş, care a continuat: „Nu ne interesează declaraţiile adversarului, tratăm foarte serios meciul. Respectăm Progresul şi felicităm această echipă pentru parcursul de până acum, dar vom încerca să motivăm formaţia noastră cât mai bine, pentru a putea să ne facem jocul şi să reuşim o partidă bună. Nu vreau ca jucătorii să plece urechea la astfel de zvonuri, cum că pe cei de la Progresul Spartac nu i-ar interesa promovarea. Din punctul meu de vedere, este o informaţie falsă, pe care n-aş putea niciodată să o spun echipei“. 

Susţinuţi şi acum de fani

Şi la acest meci, SSC Farul va avea alături suporterii. „Vă invităm să ne susţineţi şi împreună să obţinem o nouă victorie“, li s-a adresat fanilor atacantul Alin Mazilu, autor a două goluri în etapa trecută, în victoria SSC Farul cu CSM Rm. Sărat, scor 4-0.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii