Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:42 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deciziile Comisiei de Apel a FRH după incidentele de la meciul HC Dobrogea Sud – Dinamo

ro

15 May, 2017 18:17 2161 Marime text
În urma şedinţei comisiei centrale de apel, la care au participat Ichim Florin, Iova Andreea şi Paclesan Marian, s-au luat mai multe decizii importante, printre acestea numărându-se şi reducerea penalităţii pentru HC Dobrogea Sud.
 
Aşadar, „în legătură cu apelul formulat de AS HC Dobrogea Sud Constanţa împotriva hotărârii CCD a FRH din data de 04.05.2017, Comisia de Apel a FRH admite în parte apelul, modifică hotărârea apelată şi dispune:
  • înlăturarea sancţiunii prevăzute de art 25, alin 1, lit. c din Regulamentul Disciplinar al FRH privind organizarea unui joc pe teren propriu fără spectatori;
  • reduce penalitatea aplicată de la 3.000 lei la 1.000 lei”.
 
Comisia a avut în vedere că au existat anumite deficienţe în luarea măsurilor de ordine şi securitate din partea clubului organizator, fapt care, pe fondul comportamentului scandalos al suporterilor oaspeţi, a condus la întreruperea partidei, se precizează pe frh.ro.
 
Având în vedere că ASHC Dobrogea Sud Constanţa este la prima abatere de acest fel şi totodată având în vedere caracterul gradual al aplicării sancţiunilor şi limitele acestora, Comisia de Apel a FRH apreciază că sancţiunea cu penalitate de 1.000 lei este suficientă.
 
De asemenea, în legătură cu apelul formulat de CS Dinamo Bucureşti, Comisia de Apel a FRH respinge apelul ca nefondat, menţine sancţiunea aplicată de CCD a FRH cu penalitatea de 2.000 lei, reţinându-se în mod corect starea de recidivă pentru acelaşi comportament violent şi jignitor al galeriei sale în timpul desfăşurării competiţiei sportive, conform sursei citate.
 
Cu privire la apelul formulat de CS Dinamo Bucureşti pentru sportivul Mironescu Liviu, Comisia de Apel a FRH constată că nu a fost achitată taxa de apel în cuantum de 300 lei, potrivit art. 75, pct. 2 din Regulamentul Disciplinar FRH, astfel încât apelul se respinge ca netaxat.
 
 

Sursa foto: captură Facebook Dinamomania
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii