Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:18 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CS Tomitanii Constanţa are cinci medaliaţi cu argint la Europene

ro

02 Nov, 2015 00:00 1503 Marime text


Echipa naţională de rugby a României a cucerit medalia de argint la Campionatul European Under-19, care s-a desfăşurat în Portugalia. În finala care s-a jucat sâmbătă, tricolorii au cedat cu 3-24 (3-5) în faţa Spaniei, poziţia secundă pe continent fiind cel mai bun rezultat al României la un turneu final al Campionatului European U-19 din ultimii şapte ani.

Din lotul tricolor la aceste Europene au făcut parte patru jucători de la clubul Tomitanii Constanţa (Adrian Negoiţă, Claudiu Trandafir, Cristian Strătilă şi Mădălin Mihalache), dar şi alţi patru rugbyşti care au jucat până acum câteva luni la Cleopatra Mamaia - Ionel Melinte (în prezent la CSA Steaua), Andrei Iurea, Ovidiu Cojocaru (CSM Baia Mare) şi Vlăduţ Popa (Timişoara Saracens) -, Melinte fiind constănţean (originar din Ghindăreşti). Totodată, în corpul tehnic al reprezentativei Under-19 se regăseşte şi Cristian Cojocaru, antrenor la Tomitanii Constanţa. Punctele din finală ale României au fost aduse de Ionel Melinte, din lovitură de pedeapsă.

În semifinală, România a învins Portugalia cu 15-12, iar în sferturi „stejăreii“ au dispus categoric de Polonia, cu 87-0.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii