Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:41 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A revenit pe primul loc în campionat CS Peştera are cel mai bun atac şi cea mai bună apărare

ro

13 May, 2015 00:00 2899 Marime text
Echipa de fotbal CS Peştera a revenit de o săptămână în fotoliul de lider al Seriei Sud a Ligii a V-a. Formaţia s-a întors pe locul întâi după ce a câştigat cu 3-1 restanţa cu AS Carvăn

În meciul următor, din etapa a 22-a, CS Peştera a învins pe teren propriu AS Independenţa, scor 8-1, fiindu-i favorabil şi rezultatul înregistrat de echipa de pe poziţia secundă, Danubius Rasova, care a pierdut, 2-3, în deplasare cu Sport Prim Oltina. În acest moment, cu patru etape înainte de final, între ocupantele primelor două locuri, Peştera şi Rasova, e o diferenţă de patru puncte.
Obiectivul CS Peştera este câştigarea din nou a campionatului. Jucătorii liderului vor avea o misiune dificilă în ultimele patru etape, urmând a întâlni, în ordine, Sport Prim Oltina (locul 6, în deplasare), Danubius Rasova (locul 2, acasă), Castelanii Castelu (locul 7, acasă) şi Viitorul Cobadin (locul 3, în deplasare). „Încă nu suntem campioni, mai avem patru meciuri grele. Dar sperăm să trecem cu bine de ele şi să cucerim titlul din nou. Suntem «blestemaţi» şi obligaţi să terminăm pe această poziţie. Ne-am învăţat cu locul întâi şi nu vrem să-l mai părăsim până la final“, a declarat Alexandru Mocanu, directorul sportiv al CS Peştera.

Alexandru Banciu a marcat peste 30 de goluri în tur


Poziţia de frunte pe care se găseşte echipa se oglindeşte şi în cifrele înregistrate în acest campionat, CS Peştera având cel mai bun atac (103 goluri marcate) şi cea mai bună apărare (doar 17 goluri primite) din serie. De asemenea, are cele mai multe victorii (16) şi este singura formaţie cu numai o înfrângere. Echipa a câştigat şi cu 10-0, 11-0 sau chiar 16-0, iar, în zece meciuri în care a fost gazdă, a înregistrat nouă victorii şi un egal. Cele nouă succese s-au realizat pe terenul din Peştera, în vreme ce, la meciul nul, un 3-3 cu Inter Ion Corvin, partida a fosz găzduită de terenul din Mihail Kogălniceanu. „Am avut un parcurs de regularitate acasă. În tur, jucătorul nostru Alexandru Banciu a marcat, la foc automat, peste 30 de goluri. Sigur este golgheterul campionatului. Şi în tur înscrie meci de meci“, a mai spus Alexandru Mocanu, care a remarcat sprijinul solid pe care îl primeşte CS Peştera de la autoritatea publică locală (primar, Valentin Vrabie) şi de la Consiliul Local. „Le mulţumim şi suporterilor care vin şi ne susţin, dar şi băieţilor cu caracter din Peştera care joacă la echipă“, a completat directorul sportiv al echipei.

Moment de reculegere la partida cu AS Independenţa


Componenţii echipei din Peştera sunt alături de colegul lor Gelu Hampu, care a suferit o grea pierdere, în urma decesului mamei sale. La ultima partidă, cea de pe teren propriu cu AS Independenţa, fotbaliştii formaţiei gazdă au jucat cu banderole negre pe braţ, iar la începutul meciului s-a ţinut un moment de reculegere. De asemenea, jucătorii lui CS Peştera îl aşteaptă cât mai repede alături de ei pe un component al echipei, Adrian Bejan, care a suferit o accidentare serioasă. Potrivit lui Alexandru Mocanu, cheltuielile cu spitalizarea au fost suportate de club. „Îţi urăm sănătate şi te aşteptăm“, i-au transmis lui Bejan coechipierii.

Probleme pe traseu cu mijlocul de transport


În etapa a 22-a, rezultatele de la Liga a V-a au fost: în Seria Nord - Pescăruşul Gârliciu - Gloria Seimeni 5-2, Viitorul Cuza Vodă - Recolta Nicolae Bălcescu 1-0, Viitorul Târguşor - Ulmetum Pantelimon 2-1, Viitorul Fântânele - Dunărea Ciobanu 3-1, Dunaris Topalu - Pescarul Ghindăreşti 3-0 (oaspeţii au anunţat că se retrag din campionat şi vor pierde toate meciurile din retur cu 3-0). Meciul SC Horia - Dacia Mircea Vodă a fost întrerupt în minutul 35, la scorul de 1-1, după ce arbitrul Valentin Gheorghe a fost agresat de jucători ai echipei gazdă. Sportul Tortoman nu s-a prezentat la partida din deplasare cu Voinţa Săcele, dar oaspeţii au adus acte doveditoare că au avut probleme pe traseu cu mijlocul de transport; în Seria Sud - Inter Ion Corvin - Speranţa Nisipari 1-0, AS Ciocârlia - Trophaeum Adamclisi 1-5, Sport Prim Oltina - Danubius Rasova 3-2, CS Peştera - AS Independența 8-1, Castelanii Castelu - Marmura Deleni 3-0 (neprezentare), Viitorul Cobadin - AS Carvăn 2-0. Voinţa Cochirleni a avut rundă liberă; în Seria Est - Viitorul Pecineaga - Farul Tuzla 1-4, Oil Terminal Constanţa - Olimpia Constanța 4-0, Luceafărul Amzacea - Voinţa Siminoc 4-6, CS Agigea II - Viitorul Mereni 3-4, Fulgerul Chirnogeni - Gloria Albeşti 3-6, AS Bărăganu - Atletic 2 Mai 1-10, Grupul Şcolar Ion Bănescu Mangalia - Şcoala de Fotbal Mangalia 1-0.

Clasamente
Seria Nord: 1. Fântânele - 57p, 2. Săcele - 49p, 3. Tortoman - 44p, 4. Gârliciu - 41p, 5. Mircea Vodă - 38p, 6. Ciobanu - 36p, 7. Târguşor - 35p, 8. Seimeni - 31p, 9. Cuza Vodă - 30p, 10. Nicolae Bălcescu - 29p, 11. Ghindăreşti - 18p, 12. Topalu - 17p, 13. Horia - 13p, 14. Pantelimon - 4p.

Seria Sud: 1. Peştera - 51p, 2. Rasova - 47p, 3. Cobadin - 39p, 4. Nisipari - 37p, 5. Ion Corvin - 37p, 6. Oltina - 33p, 7. Castelu - 32p, 8. Independenţa - 23p, 9. Cochirleni - 21p, 10. Carvăn - 15p, 11. Ciocârlia - 15p, 12. Adamclisi - 14p, 13. Deleni - 4p.

Seria Est: 1. 2 Mai - 50p, 2. Tuzla - 48p, 3. Albeşti - 47p, 4. Pecineaga - 44p, 5. Oil Terminal - 44p, 6. Siminoc - 37p, 7. Mereni - 37p, 8. Amzacea - 35p, 9. Olimpia - 29p, 10. Agigea II - 23p, 11. Chirnogeni - 17p, 12. SF Mangalia - 15p, 13. GSIB - 15p, 14. Bărăganu - 4p.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii