Costică Borşaru a sărit cu o „coadă de lopată” în mijlocul spectatorilor înfierbântaţi Ce i-au găsit vameşii australieni lui Adrian Pllotschi în ghetele de rugby (galerie foto)

Antrenorul Adrian Pllotschi, fosta glorie a echipei de rugby Farul Constanţa, nu pierde niciun prilej să sublinieze ce reprezintă şi cât de important este pentru el sportul cu balonul oval. „Datorită rugby-ului sunt ce sunt şi am ce am, mult sau puţin”, este vorba favorită a lui Pllotschi, care s-a impus ca o extremă de mare valoare, atât la Farul, cât şi la echipa naţională.
 
Născut de Sf. Dumitru, pe 26 octombrie 1959, în localitatea constănţeană Mihail Kogălniceanu, Adrian Pllotschi a făcut cunoştinţă cu rugby-ul pe timpul liceului. Învăţa la Constanţa, la Liceul CFR, iar un coleg, Costică Florea (fratele fostului jucător şi antrenor Gheorghe Florea), l-a tot bătut la cap să vină şi el la acest sport. Adrian s-a lăsat înduplecat şi, alături de un băiat din Kogălniceanu, Simion, s-au dus la un antrenament. Era grupa pregătită de Traian Doiciu, la Şcoala Sportivă nr. 2 Constanţa (actualul Liceu cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru”), iar la terenul de zgură, unde se pregăteau rugbyştii, lucrau şi handbaliştii. Cei doi tineri au trecut întâi pe la handbal, însă antrenorul de acolo nu i-a oprit. „Ne-a văzut înalţi, uscaţi şi ne-a întrebat câţi ani avem. A zis că mai avem un an de juniorat, deci suntem prea mari”, povesteşte Adrian, actualmente antrenor de juniori la LPS. Nu mai era aşadar nicio piedică în calea sa către rugby. Tehnicianul Traian Doiciu nu i-a respins. Le-a dat o pereche de tenişi Drăgăşani şi ghete de sport cu crampoane de plastic, iar băieţii au început sportul cu balonul oval. Adrian avea să ajungă mare de tot, senior la Farul şi component al echipei naţionale. „Am făcut junioratul cu Traian Doiciu, iar apoi am jucat numai la Farul, între 1978 şi 1991, când am fost nevoit să mă las din pricina unei probleme de sănătate (hernie de disc), diagnosticul fiindu-mi pus pe când eram într-un cantonament la Eforie Nord. Mi s-au dat trei soluţii: «Te laşi, nu ridici greutăţi sau nu te îngraşi!». La juniori am început ca jucător de linia a 2-a, apoi am evoluat şi în linia a 3-a, iar la seniori, fiind uscat şi pe viteză, antrenorii Mihai Naca şi Puiu Dragomirescu au început să mă formeze ca aripă şi acesta a fost postul care m-a consacrat. Am avut viteză din naştere şi îndemânare. Balonul de rugby e cel mai parşiv. Nu ştii unde se duce când intră în contact cu solul. Eu aveam o tehnică bună de lovire. Lovitură de urmărire, şut”, arată Adrian Pllotschi, cel care avea să devină și un antrenor de calibru, cu rezultate însemnate.
 
Le-a stricat vacanţa englezilor
 
„Adrian a fost un rugbyst cu calităţi deosebite. Făcea diferenţa. Un sportiv ridicat din sânul Dobrogei, de la Mihail Kogălniceanu. Dincolo de ce a făcut el pentru sportul cu balonul oval din Constanţa şi din România, îmi rămân în memorie (şi n-am să le uit niciodată) cele trei eseuri ale sale din meciul dintre echipa Constanţei şi cea a Universităţii Cambridge, jucat pe litoral şi câştigat de noi. La final, englezii ne-au spus: «Ne-aţi stricat vacanţa!». Adrian e un mucalit, mă mai supără câteodată, dar, când îl văd cu ochii minţii plonjând în eseu, îi iert tot. Consider că el şi Cătălin Sasu au fost cele mai bune extrem pe care le-a dat judeţul Constanţa vreodată”, a declarat fostul coleg al Pllotschi, Florian Constantin, fost jucător al Farului, fost internaţional şi fost preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Rugby Constanţa.
 
Cine e ăsta pe care îl cheamă Sponsor?
 
„Datorită rugby-ului sunt ce sunt şi am ce am, mult sau puţin. Ca sportiv, am avut avantajul să merg într-o grămadă de ţări străine, în special în cele europene, ceea ce pentru noi, românii, era mare lucru în acei ani. În Italia, cel puţin, cred că am fost de vreo 14 ori. La fel şi în Franţa. Cu echipele naţionale, atât de rugby în 7, cât şi de rugby în 15, am avut parte de amintiri de neuitat, în urma participărilor la Cupele Mondiale din Australia (1985, rugby în 7) şi Noua Zeelandă (1987, rugby în 15)”, povesteşte antrenorul de 54 de ani. Din Australia, Pllotschi are mai multe episoade hazlii. Unul e legat de ghetele de joc. „Noi nu prea ne omoram să le curăţăm după antrenamente şi după meciuri. Deşi, când eram mici, la juniori, antrenorul Traian Doiciu ţinea mult la acest aspect. Intra în vestiar şi pe primii doi pe care îi vedea cu încălţările de rugby necurăţate îi punea să le facă lună pe toate celelalte. La început, le mai lăsam aşa, murdare, de creştea iarba în ele, însă, când am văzut ce ne aşteaptă cu Doiciu, am început să le curăţăm. Dar să revin. Conducătorii delegaţiei ne avertizaseră că cei de pe aeroportul din Australia sunt foarte stricţi cu pământul adus de cei care intrau în ţară! Ceva de genul că nu acceptau pământ din altă ţară, ca să nu se infesteze terenul lor! Astfel că am ajuns noi, după un zbor foarte obositor cu avionul şi stresaţi de ceea ce auzisem că s-ar putea întâmpla la punctele de control de pe aeroport. Pe lângă faza cu pământul, ni se atrăsese atenţia şi să nu avem valută, că ne arestează! Aş, de unde valută, venisem câine surd la vânătoare. Unele dintre ghete erau însă mai murdare şi ne era ruşine când le-au descoperit aşa vameşii. Şi unde se înfileta cramponul căutau. Nu ne-au zis însă nimic, le-au luat şi le-au dus grijulii, cu mănuşi, într-un alt loc, aducându-ni-le înapoi curăţate, spălate, uscate şi date cu cremă!”, îşi aminteşte Adrian Pllotschi, cel care, amuzat, remarcă şi faptul că, „la multe dintre vămile din Europa, când auzeau că suntem din România, o lăsau mai moale cu controlul, zicându-ne: «Lasă că au grijă cei de la voi din ţară să vă controleze la sânge!»”. În Australia, Pllotschi a auzit prima dată de cuvântul „sponsor” şi ce înseamnă. „Când l-am văzut scris pe un banner, noi am crezut că aşa îl cheamă pe cineva”, se amuză antrenorul, la 29 de ani de la acel episod. Florian Constantin îşi aminteşte că Adrian Pllotschi i-a adus un cadou din Australia, un cangur mic de pluş. „M-a impresionat gestul lui. Eu eram aşa, ca o cloşcă, îmi adunam puii. Îi mai certam pe cei tineri, printre care şi Adrian. Le ceream mult, pentru că văzusem că au valoare mare. El mi-a dat cangurul şi mi-a zis să-l iert şi să nu-l mai dojenesc. Emoţionant!”, spune Florian Constantin.
 
Bătăi ca-n „Şapte Păcate”
 
Pe vremea lui Adrian Pllotschi, ieşeau multe bătăi între rugbyşti, pe teren, însă, la finalul încăierării şi după meci, combatanţii redeveneau cei mai buni prieteni. „Erau lupte ca-n Şapte Păcate, ne băteam ca chiorii. Cafturile apăreau de regulă pe terenurile din Baia Mare, Petroşani sau Arad. Era o rivalitate extremă între noi în timpul meciurilor, dar, după fluierul de final, ne pupam şi rămâneam cei mai buni prieteni. Până seara, când aveam trenul spre casă, trebuia să ne umplem timpul. De exemplu, cursa era la ora 22.00, iar meciul se termina la ora 12.00. Până atunci, rămâneam acasă la adversari, care ne invitau: «Hai, că am o palincă trăsnet!» sau «Nevastă-mea a făcut o ciorbă ardelenească extraordinară». Iar la fel se întâmpla şi la noi, la Constanţa, când eram gazde. Am trăit vremuri extraordinare. La 19 ani, am prins jucători mari ai Farului, ca Celea, Băcioiu, Podaru, Grigore, Dinu, Varga, Ianusevici, Malancu, Holban, Fl. Constantin, Şt. Constantin sau Borşaru. În ce-l priveşte pe ultimul, îmi aduc aminte de un meci la Petroşani. Eu am fost rezervă în acea partidă. Un grup de spectatori ne tot înjurau în timpul meciului. La un moment dat, Costică Borşaru nu a mai rezistat, a smuls băţul cu steagul de la colţul terenului (băţul era, pe atunci, ca o coadă de lopată, nu flexibil ca acum) şi a sărit în tribună, singur. Spectatorii erau cam 50, dar au fugit toţi ca potârnichile din faţa lui Costică”, râde Adrian Pllotschi. „Îmi aduc aminte acel meci, cum să nu. Spectatorii se urcaseră pe gard şi ne înjurau, mai cu seamă pe mine, care venisem de la Petroşani la Farul cam de un an. Din «hamali» nu ne scoteau. Colegii de echipă ţineau mult la mine şi nu au acceptat tratamentul la care eram supus din tribună. Costică Borşaru nu a mai suportat şi astfel a luat naştere episodul de care povesteşte Adi”, relatează şi Florian Constantin.
 
L-a vrut pe Şerban, dar a primit-o pe Şerbana
 
Tânărul rugbyst Adrian Pllotschi nu a stat mult pe gânduri când a fost vorba să se însoare. Avea 23 de ani, iar aleasa inimii sale, frumoasa Şerbana, numai 20. Ambii erau din Mihail Kogălniceanu, astfel că se cunoşteau bine. Mariajul lor durează din anul 1982 şi este la fel de fericit ca-n prima zi în care s-au cunoscut. Rodul marii iubiri dintre Adrian şi Şerbana este Traian (31 de ani), care a urmat tradiţia familiei şi este şi el rugbyst. Actualmente, joacă în Franţa, la Figeac (locuind la Rodez), dar a evoluat şi la Farul, la echipa naţională a României şi la alte formaţii din Hexagon. Activează în linia a 3-a (numărul 8), dar poate interpreta la fel de bine şi rolul din linia a 2-a. Traian este căsătorit cu Ionela, iar cei doi au un fiu, Luca, de doi ani şi trei luni. Actualmente laborant chimist la RADET, Şerbana a fost prima născută în familia ei. Tatăl îşi dorea cu ardoare ca cel mai mare copil al lui să fie un băiat şi pregătise şi prenumele, Şerban. Cum Dumnezeu i-a dat fată, a trebuit să se reorienteze şi i-a spus Şerbana. Nu a renunţat însă la dorinţa de a avea şi băiat, iar ruga fierbinte i-a fost ascultată. Al doilea copil a fost de sex masculin şi a primit, bineînţeles, prenumele Şerban. Au fost trei copii până la urmă, după Şerban venind o a doua fată, Balita. „Am beneficiat de un sprijin deosebit şi de înţelegere maximă din partea Şerbanei, cât timp am jucat. A înţeles şi a suportat cu stoicism lungile mele plecări de acasă, cu ocazia meciurilor şi a cantonamentelor. Pe atunci, cantonamentele durau şi o lună. Băiatul nostru a crescut pe stadion. Neavând cu cine să-l las acasă, îl luam cu mine la antrenament. Se juca pe marginea terenului. Nea Costică, îngrijitorul arenei, îi era bonă şi dădacă. Traian a început rugby-ul la LPS”, arată Adrian Pllotschi, a cărui familie are rădăcini germane. El şi fiul său nu sunt însă singurii rugbyşti ai neamului. A practicat acest sport şi nepotul lui Adrian, Edi Ploţchi, care acum e arbitru.