Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:45 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constănţenii au bătut de unii singuri Moldova

ro

01 Nov, 2012 01:00 2212 Marime text
turneu.jpgOpt jucători de la Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi" au jucat în două partide internaţionale amicale ale României, doi dintre ei înscriind şi trei goluri.

La Under-16, România (selecţioner, Adrian Bumbescu) a jucat la Chişinău cu Moldova, pe care a învins-o cu 3-1 (2-1). Reuşitele echipei câştigătoare le-au aparţinut constănţenilor Cristian Manea (min. 16) şi Alexandru Stoica (min. 17 şi 56). Pe lângă aceştia, care au fost titulari integralişti, au mai jucat de la Academie Dragoş Nedelcu (tot meciul), Arpad Tordai şi Victor Rogoza (ambii până în minutul 70). Astăzi, de la ora 11.00, se dispută al doilea meci dintre cele două formaţii, tot la Chişinău.

La Under-17, meciul a fost Franţa - România, gazdele impunându-se cu 1-0 (1-0), la Biarritz. Golul a fost marcat în prelungirile primei reprize. La oaspeţi, pregătiţi de Nicolae Ungureanu, au jucat şi trei jucători de la Academie: Cătălin Torişte (doar până în minutul 5, când a fost schimbat din pricina unei accidentări), Răzvan Marin (integralist) şi Andrei Luduşan (din minutul 60). Jocul revanşă a fost programat astăzi, de la ora 16.00, pe acelaşi stadion din Biarritz.

Înfrângere cu Saturn Ramenskoe

Echipa de juniori născuţi în anul 2000 de la Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi" a pierdut şi al doilea meci susţinut la turneul internaţional „Oriental Pearls", care se dispută în Turcia. După 2-4 cu Fenerbahce Istanbul, în prima confruntare, constănţenii au cedat ieri cu 1-3 (0-2) în disputa cu Saturn Ramenskoe. Golul echipei Academiei a fost marcat de Dragoş Penescu, în minutul 38, după ce, în prima repriză, Dimciu Halep a ratat un penalty. Echipa aliniată de antrenorul Doru Carali a fost: Comşa - Ilie, Ghiţă, Ignat, Sefer, M. Paniţa, Calu, Bandula, Sabangeanu, Antochi, Oană. Au mai jucat: Popa, Leca, Penescu, Gherghiceanu, Halep, Gândac şi Onişa.

Sursa foto: Academia Hagi

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii