Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:57 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Competiţie în Grecia Scrimera Theodora Sabina Ion, de la CS Farul Constanţa, locul trei la Kids Euro Cup 2015 (galerie foto)

ro

08 Dec, 2015 00:00 2905 Marime text


Antrenoarea Mihaela Ion, de la secţia de scrimă a CS Farul Constanţa, a participat cu două fete şi doi băieţi la prima etapă a circuitului european Under-14, care s-a disputat în Grecia, la Salonic. Theodora Sabina Ion (care e fiica antrenoarei) s-a clasat pe locul trei, iar Elena Teodora Nurciu a ocupat poziţia a 20-a. În întrecerea băieţilor, Dimu Purcărea a încheiat concursul pe locul 15, iar Horia Nistor a fost al 18-lea. Fetele au fost repartizate în aceeaşi grupă, dar au tras bine, astfel că au picat şi în eliminări împreună.
 
„Rezultatele obţinute sunt foarte bune, ţinând cont că atât fetele, cât şi băieţii cu care am evoluat sunt născuţi în anul 2004. De altfel, cei patru reprezentanţi ai CS Farul au fost cei mai mici din întreg concursul. Acest circuit european, care se desfăşoară pe parcursul mai multor etape, se încheie cu un Campionat European, care va avea loc în mai 2016, la Novi Sad. Una dintre rundele circuitului va fi găzduită de Bucureşti, în luna aprilie a anului viitor“, a declarat Mihaela Ion.  
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii