Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:00 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cel mai bun luptător MMA din România. Pregătit de antrenorul lui Conor McGregor! „Bombardierul“ Ion Pascu, seminar la Constanţa (galerie foto)

ro

13 Dec, 2017 00:00 12634 Marime text
Considerat cel mai bun luptător MMA din România, Ion Pascu, originar din Constanţa, dar care se pregăteşte actualmente în Irlanda, se va afla pe litoral pe 23 decembrie, pentru un seminar despre artele marţiale mixte.
 
Evenimentul a fost anunţat de clubul Sharks Gym Constanţa, „Bombardierul“ urmând a-i avea alături, la seminar, pe antrenorul Daniel Asaftei şi pe luptătorul MMA Cătălin Căşaru, de la Sharks Gym, două nume bine-cunoscute în sportul de contact din Constanţa.
 
„Suntem încântaţi să vă invităm pe data de 23 decembrie, ora 12.00, la Complexul Sportiv „Tomis“ (n.r. str. Flămânda nr. 11), la seminarul de MMA susţinut de cel mai bun luptător de MMA din România, Ion «Bombardierul» Pascu! Ion Pascu se antrenează la SBG Irlanda şi este pregătit de John Kavanagh, antrenorul lui Conor McGregor! Seminarul va fi susţinut împreună cu antrenorul Sharks Gym Constanţa, multiplul campion mondial Daniel Asaftei, şi cel mai bun luptător de MMA din Dobrogea, campionul RXF şi luptătorul Eagles MMA Cătălin Caşaru! O şansă ce nu trebuie ratată! Vă aşteptăm alături de noi!“, a fost anunţat Sharks Gym. Intrarea la seminar costă 90 de lei, sumă care se plăteşte la faţa locului.

 Îndrumat spre MMA de Daniel Asaftei 

„Ei sunt prietenii mei din Constanţa! Daniel Asaftei, coleg cu mine de pe timpul când practicam lupte libere la Constanţa, m-a sfătuit la un moment dat să mă îndrept către MMA, pentru că mi s-ar potrivi. El cunoştea MMA-ul pe vremea când eu nici nu auzisem! Asta se întâmpla cu aproximativ 12-13 ani în urmă!“, a povestit Ion Pascu. Acesta are experienţă şi rezultate deosebite în mai multe sporturi de contact: lupte libere - multiplu campion şi medaliat naţional; Sanda Wushu - multiplu campion naţional; kickbox - 13 victorii - o înfrângere; Jiu-Jitsu Brazilian - campion mondial, ocupant al locului întâi la multe competiţii; MMA - 17 victorii - şapte înfrângeri (la profesionişti). În 2015, Ion Pascu a evoluat în gala Superkombat de la Torino, câştigând partida de MMA cu Ivan Brguljan (din Croaţia), de la categoria -84 kg.

 „Artistul KO“ a trecut şi de Omar Jesus Santana  

În vârstă de 35 de ani, Ion Pascu se antrenează de la începutul acestui an în Irlanda, în cea mai cunoscută sală de MMA din lume, la clubul SBG Ireland, pe care l-a şi reprezentat în meciuri, ultima dată în urmă cu puţin timp, luna trecută, când a câştigat în gala BAMMA 32 partida de la Dublin (capitala Irlandei), contra spaniolului Omar Jesus Santana. Pascu a avut parte de o partidă grea, impunându-se la decizie. „Artistul KO Ion Pascu se întoarce în cuşcă la BAMMA Dublin“, a prezentat promoţia meciul Pascu - Santana.

 L-a învins prin KO pe „Herculeez“ 

În această vară, Ion a înregistrat o victorie spectaculoasă în aceeaşi gală BAMMA. „Bombardierul“ a luptat în cuşcă cu un sportiv de culoare, Henry Fadipe, supranumit „Herculeez“, de origine nigeriană, dar stabilit în Irlanda. Pascu s-a impus prin KO, la sol, printr-o combinaţie GNP (lovitură de dreapta, urmată de croşeu de stânga). Luptătorul constănţean s-a arătat entuziasmat de această victorie. „A fost un meci important pentru cariera mea, ca şi cele care vor urma. Suportul publicului a fost foarte important. Sunt fericit să văd că în jurul meu sunt din ce în ce mai multe persoane care mă sprijină, atât material, cât şi moral“, a declarat Ion Pascu. Înainte de meciul cu Henry Fadipe, Ion luptase, în luna martie a acestui an, cu Aslambek Saidov, în faţa căruia a cedat prin decizie unanimă. Această partidă a fost prima a constănţeanului pentru SBG Ireland. Înainte de a merge în Irlanda, Ion Pascu locuia la Bucureşti, unde se mutase de la Constanţa. 

Se pregăteşte într-o companie celebră                                                                                                                                                                   

La SBG Ireland, Ion Pascu este unul dintre elevii antrenorului John Kavanagh, cel care îl pregăteşte şi pe celebrul campion Conor McGregor, luptător irlandez de MMA, care concurează la categoriile pană şi uşoară în UFC. McGregor a devenit primul luptător din istoria UFC care a deţinut simultan două centuri. De asemenea, a fost campion la două categorii în Cage Warrios Fighting Championships, performanţă care l-a făcut primul şi singurul luptător care a dobândit două titluri în două divizii diferite. În această vară, Conor McGregor a susţinut şi o partidă de box profesionist cu starul american Floyd Mayweather, care a câştigat.
 
Sursa foto: Facebook 

Citeşte şi:

„Bombardierul“ Ion Pascu este din Constanţa: Cel mai tare luptător de MMA din România a devenit tătic (galerie foto) 

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii