Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:18 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce spune Ion Ţriac despre Simona Halep după victoria în premieră în faţa Mariei Sharapova

ro

04 Oct, 2017 22:49 1902 Marime text
Ion Țiriac a opinat că Simona Halep, care a obținut miercuri prima sa victorie în fața rusoaicei Maria Șarapova (6-2, 6-2) la Beijing, din opt confruntări, poate câștiga orice turneu, dar în același timp să și piardă neașteptat la adversare mai slab cotate, informează Agerpres.ro. .
 

''Domnișoara Halep este foarte darnică, extraordinar de darnică, face atâtea cadouri pe terenul ăla, că nu știi de unde le ia și unde le duce. În momentul în care a reușit oarecum să socotească și să-i dea posibilitatea și adversarului să greșească, atunci riscul ei se reduce la jumătate. Nu știu dacă e Pavel sau dacă e ea, sau ce a făcut ea. Am plăcerea să mai vorbesc din când în când la telefon cu dumneaei, dar nu mă uit la meciuri pentru că nu sunt pregătit să mă uit la meciuri ca ăsta. Dar este o treabă, pentru că Șarapova este una dintre cele mai desăvârșite profesioniste, atât la tenis și cât ca și sportiv, utilizând tot ce se permite sau aproape ce i se permite în regulament. Halep poate să câștige orice și mai poate să și piardă din când în când la oricine'', a declarat Ion Țiriac la Palatul Parlamentului, unde miercuri a fost audiat în plenul Comisiei economice de industrii și servicii a Senatului, care încearcă să găsească soluții pentru trecerea patrimoniului complexului sportiv Progresul de la BNR către Primăria București sau MTS.

 
Halep (26 ani), a doua favorită a competiției, a câștigat primul meci în fața rusoaicei în optimi la Beijing, după șapte victorii la rând ale acesteia, cea mai recentă în urmă cu aproximativ o lună, la US Open, în primul tur.

Sursa: Agerpres.ro. .
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii