Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:36 15 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ce gol a dat George Ţucudean! CSU Craiova - FC Viitorul, cel mai frumos meci al Ligii 1. Atmosferă de nivel european

ro

04 Dec, 2017 00:00 590 Marime text
Partida de sâmbătă seară, din Bănie, dintre CSU Craiova şi campioana FC Viitorul, nu a înşelat aşteptările. Ambianţa din tribune, de nivel european, i-a dat aripi spectacolului din teren, rezultând un meci pe care mulţi l-au catalogat drept cel mai frumos de până acum din acest sezon al Ligii 1.
 
Gazdele s-au impus cu 3-1, dar FC Viitorul a condus la pauză, în urma execuţiei de excepţie a golgheterului George Ţucudean, din minutul 42 (voleu imparabil din careu). După reluare, arbitrul Horaţiu Feşnic a rupt echilibrul jocului, în minutul 57, când a acordat penalty pentru CSU Craiova, la un şut al lui Zlatinski care a lovit mâna lui Țîru. Centralul l-a şi eliminat pe căpitanul constănţenilor, acordându-i al doilea cartonaş galben. Mitriţă a transformat lovitura de pedeapsă (58), iar apoi gazdele au profitat de avantajul numeric, Bancu (62) şi Bărbuţ (77) înscriind golurile care au conturat succesul CSU Craiova.
 
Au evoluat formaţiile: CSU Craiova (antrenor, Devis Magia) - Calancea - Datkovic, Kelic, Briceag - Martic, Mateiu, Zlatinski, Bancu (90+2 Roman) - Mitriţă (69 Bărbuţ), Burlacu (74 Popa), Al. Băluţă; rezerve neutilizate: Mitrovic - Screciu, Dimitrov, Spahija. FC Viitorul (manager tehnic, Gheorghe Hagi) - Tordai - Lopez, Țîru, Hodorogea, De Nooijer - Vînă (69 Eric), Mladen (46 T. Băluţă), Cr. Ganea - Măţan (59 Horj), Țucudean, Cicâldău; rezerve neutilizate - Rîmniceanu - V. Ghiţă, Ciobanu, Chiţu.

 A fost spectacol şi în teren, şi în tribune 

„Am pierdut şi e greu de vorbit după o înfrângere, dar rămân cu tot ce s-a întâmplat în această seară (n.r. sâmbătă): stadion, suporteri, două echipe care au jucat fotbal şi care, în afară de jucători experimentaţi, au şi fotbalişti tineri. A fost spectacol şi în teren, şi în tribune. O atmosferă de nivel european. M-am simţit bine şi am simţit că merită să antrenezi când vezi aceste lucruri, chiar dacă pierzi. Meciul a fost echilibrat 60 de minute, iar noi am jucat la un nivel înalt. Cred că lui Ţîru i s-a dat uşor primul cartonaş galben. În partea secundă, cu un om în plus, Craiovei i-a fost mult mai uşor să câştige meciul. Fotbalul e făcut din momente de joc, iar noi am făcut ceva greşeli. Păcat, pentru că până atunci jucasem foarte bine, iar repriza a doua am început-o extraordinar. O situaţie de joc negativă ne-a dus însă la eşec“, a precizat Gică Hagi.

„Fenomenal!“ 

Managerul tehnic al FC Viitorul este de părere că lovitura de pedeapsă a fost momentul hotărâtor al partidei. „De la acel penalty s-a întors meciul. Au jucat mult mai bine ca noi şi au câştigat. În rest, rămân cu imaginea a cea s-a întâmplat pe stadion. Fenomenal! 25.000 de oameni care au susţinut echipa gazdă, care au pus presiune pe noi, iar jucătorii au reacţionat. Noi am gestionat prost acest gen de presiune. Am comis o greşeală gravă, de care Craiova a profitat. Dacă nu apăreau penalty-ul şi eliminarea, meciul era deschis şi nu se ştie ce se întâmpla“, a spus Hagi.

Sâmbătă, la Ovidiu vine Concordia Chiajna 

Înaintea meciurilor de ieri din etapă, FC Viitorul era pe loc de play-off, cinci, în clasament, cu 31 de puncte, după nouă victorii, patru egaluri şi şapte înfrângeri în 20 de partide. Următorul meci al Viitorului este programat sâmbătă, 9 decembrie, de a ora 17.00, când la Ovidiu va sosi Concordia Chiajna (locul 10, cu 23 de puncte), pentru partida din etapa a 21-a a Ligii 1. „Va fi un meci foarte greu, dar trebuie să câştigăm. Sunt partide şi partide, zile şi zile. Campionatul e echilibrat. Nu e diferenţă mare între echipe. Liga 1 s-a echilibrat valoric“, a spus Hagi.
 
Sursa foto: Facebook (Academia Hagi)

Citeşte şi:

Patru goluri și un cartonaș roșu: FC Viitorul a condus la pauză, dar a pierdut meciul cu CSU Craiova                     

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii