Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:46 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cătălin Nagy „Comportarea luptătorilor AS Kickbox Ursoi, meritorie. Meciul lui Dănuţ Gălăţeanu, cel mai frumos“ (galerie foto)

ro

05 Dec, 2017 00:00 4573 Marime text
AS Kickbox Ursoi Constanţa a participat cu doi luptători, Liviu Iancu şi Dănuţ Gălăţeanu, la gala Urban Legend 3, care s-a disputat la Sala Sporturilor din Constanţa. Ambii luptători au evoluat în partide pe reguli de K-1, în fight-cardul principal. La categoria 75 kg, Dănuţ Gălăţeanu l-a învins prin KO pe Cătălin Gatiu, din Galaţi, iar la categoria 65 kg, Liviu Iancu l-a întâlnit pe un alt gălăţean, Marian Lăpuşneanu, care a fost declarat învingător.
 
„Sportivii noştri s-au comportat meritoriu în ring, suntem mulţumiţi de ei. Dănuţ Gălăţeanu a încheiat prin KO cel mai frumos meci al galei. Foarte bine a luptat şi Liviu Iancu până în momentul în care a fost accidentat, fiind lovit de adversarul său de trei ori sub centură în aceeaşi repriză. Considerăm că Liviu în niciun caz nu a pierdut prin abandon. Întrucât au fost lovituri interzise, trebuia ori ca meciul să fie fără decizie, ori adversarul sportivului nostru să fie descalificat, iar victoria să ne revină nouă“, a declarat Cătălin Nagy, preşedintele AS Kickbox Ursoi. Ambii sportivi sunt pregătiţi de colectivul asociaţiei sportive.
 
Sursa foto: Facebook 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii