Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:43 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cătălin Jitcovici şi Antoanela Manac au câştigat şi ediţia 2016 a Crosului 1 Decembrie (galerie foto)

ro

02 Dec, 2016 00:00 3801 Marime text
Ediţia 2016 (a 17-a) a Crosului 1 Decembrie, de la Constanţa, le-a revenit, la fel ca anul trecut, lui Cătălin Jitcovici (la masculin) şi Antoanelei Manac (la feminin). În ciuda frigului, au participat aproape 200 de iubitori ai mişcării de toate vârstele, iar startul a fost dat de Mariana Solomon, cea care conduce Direcţia pentru Sport şi Tineret a judeţului Constanţa.

Cătălin Jitcovici (atlet la CS Farul Constanţa) a fost urmat pe podium de Ionuţ Nenovici şi Andrei Dumitru. „Faţă de victoria de anul trecut, pe cea de acum am obţinut-o mai uşor, fiind mai bine pregătit, de la antrenamentele desfăşurate la CS Farul. Sper să progresez şi la celelalte întreceri. În februarie anul viitor, voi participa la Campionatul Naţional de sală, unde am ca obiectiv clasarea în primii cinci în probele de 1.500 m şi 800 m“, a declarat Cătălin Jitcovici.

„Aleargă pentru sănătatea ta, aleargă pentru România!”

Spre deosebire de anii trecuţi, când traseul a fost strada Traian (plecare) - bulevardul Tomis - bulevardul Ferdinand - strada Mircea cel Bătrân - bulevardul Mamaia - bulevardul Tomis - Liceul Internaţional de Informatică (sosire), de data aceasta, cei care au participat au alergat pe o rută diferită: Liceul Internaţional de Informatică (start) - bulevardul Tomis - strada Traian - Piaţa Ovidiu (sosire). Ca în fiecare an organizatorii au lansat îndemnul „Aleargă pentru sănătatea ta, aleargă pentru România!”.

„Am dovedit că suntem români”

Desemnată recent de Federaţia Română de Trialon cea mai bună sportivă a anului 2016, Antoanela Manac a fost urmată în clasament, pe podium, de Diana Pivniceru (fostă atletă, actualmente concurentă la bikini fitness) şi de Cristina Olteanu. „Ca în fiecare an, participăm la cursa românilor. A fost o întrecere deosebită. Le urez la mulţi ani tuturor românilor. Pentru mine, acest cros este un antrenament şi am participat în cinstea Sărbătorii Naţionale a României. Nu mi-a fost frig, pentru că am făcut o încălzire adecvată înainte. Crosul a fost un succes. Am dovedit că suntem români şi am ieşit cu toţii la alergare şi la sport. La triatlon, am avut un an greu, dar frumos. Am participat la foarte multe concursuri şi am fost fericită pentru distincţia pe care mi-a acordat-o Federaţia“, a spus Antoanela Manac.

Premii pentru participanţi

Întrecerea a fost organizată de Liceul Internaţional de Informatică, Direcţia pentru Sport şi Tineret a judeţului Constanţa, Asociaţia Judeţeană de Atletism Constanţa, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa şi Şcoala „Spectrum” Constanţa, împreună cu partenerii lor. Participanţii au primit tricouri cu însemnele competiţiei, iar clasarea în primele trei poziţii (atât la băieţi, cât şi la fete) a fost recompensată astfel: locul I - 150 de lei, diplomă şi cupă; locul II - 100 de lei, diplomă şi cupă; locul III - 75 de lei, diplomă şi cupă. Au fost acordate însă şi câteva premii speciale. Cea mai tânără participantă a fost Natalia Coriu (născută în anul 2009), iar cea mai vârstnică, Veronica Negreanu (născută în anul 1930).

Citeşte şi:

Cătălin Jitcovici şi Antoanela Manac, învingători: Căţeluşa Jolie a fostului luptător Ionuţ Nenovici, pe podium la Crosul 1 Decembrie (galerie foto + video)

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii