Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:19 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Campionii de la CSO Ovidiu, premiaţi Primarul George Scupra şi oraşul Ovidiu sunt mândri de rugbyştii de aur (galerie foto)

ro

14 Oct, 2014 00:00 5294 Marime text


Primarul oraşului Ovidiu, George Scupra, a premiat, ieri, cu ocazia unei festivităţi desfăşurate la Centrul Cultural Ovidiu, echipa de rugby sub 14 ani, care a cucerit titlul de campioană naţională

Eveniment deosebit, ieri, la Ovidiu, născut din performanţa remarcabilă a puştilor de la echipa locală de rugby, care a devenit campioană naţională. Festivitatea, care a beneficiat de prezenţa mai multor invitaţi, a fost organizată de Clubul Sportiv Orăşenesc Ovidiu, Primăria Ovidiu şi Consiliul Local Ovidiu, la iniţiativa primarului George Scupra. Cei 25 de rugbyşti şi antrenorul Bogdan Cristea au fost premiaţi cu suma totală de 27.500 de lei. Prieten bun al sportului din Ovidiu şi susţinător solid al acestuia, edilul-şef al oraşului a primit din partea echipei un tricou de campion, înrămat. De asemenea, primarului George Scupra i-a fost oferit şi un fular de rugby cu tricolorul României.



O sală a Centrului Cultural Ovidiu arhiplină i-a aplaudat pe micii campioni de la CSO Ovidiu. „Ne bucurăm că tinerii sunt în număr atât de mare, astăzi (n.r. ieri), la acest eveniment, şi că sportul capătă o amploare deosebită în oraşul Ovidiu. Din 2012, suntem într-o continuă acţiune pe acest plan. Nu erau înfiinţate multe secţii sportive. Am pornit la drum la CSO Ovidiu cu aproximativ 150 de copii, acum avem în jur de 400, angrenaţi în diverse ramuri. Au venit şi rezultatele, am adus şi performanţa. Ne bucurăm că avem copii campioni naţionali şi nu este puţin lucru să dobândeşti această calitate. Suntem parteneri cu mai multe comune şi oraşe în ramura sportivă rugby. Felicitări campionilor noştri şi mulţumim Consiliului Local Ovidiu, care a aprobat premii substanţiale. S-a deblocat suma de 27.500 de lei, cei 25 de copii primind câte 1.000 de lei, iar antrenorul Bogdan Cristea, 2.500 de lei. Acum trebuie să ne menţinem pe poziţia pe care am cucerit-o cu multă muncă. Greul de abia acum începe. Sperăm ca la anul să fim din nou campioni naţionali“, a declarat primarul George Scupra, cel care, în 2012, a avut iniţiativa înfiinţării echipei ce, în scurt timp, avea să cucerească medalia de aur.

Focuri de artificii pentru campioni



Edilul-şef al oraşului Ovidiu i-a invitat pe scenă pe micii campioni, cărora le-a oferit premiile şi diplomele. Cei 25 de rugbyşti care au urcat oraşul pe prima treaptă a podiumului naţional sunt: Florian Ciocoiu, Cosmin Petcu, Marian Class, Marian Burlăcel, Theodor Muşat Hristodorescu, Pavel Cosmin Bălan, Iulian Glejdan, Adrian Plavă, George Hanu, Costin Veru, Daniel Ciobanu, Bogdan Frigioiu, Bogdan Ilie, Ilie Scarlat, Nicolae Cojocaru, Livian Pătraşcu, Eugen Toma, Marian Coadă, Mihai Pocovnicu, Costin Radu, Bogdan Manu, Ştefan Popa, Cristian Duţu, Marian Cilioaică şi Marius Dobre. „Bravo, suntem mândri de voi!“, a exclamat edilul-şef. Sportivii i-au făcut şi ei o surpriză primarului George Scupra, oferindu-i un tricou de campion înrămat. Focurile de artificii au întregit apoi un tablou deosebit al campionilor.

Primarul Mariana Gâju - „Sunteţi ambasadori ai sportului constănţean“



Printre invitaţii de la festivitatea de ieri s-au numărat primarul comunei Cumpăna, economist Mariana Gâju, Elena Frîncu, membru al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, fost director al Direcţiei pentru Sport şi Tineret Constanţa, Cristinel Dragomir, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, cu atribuţii de preşedinte, Florian Constantin, preşedintele de onoare al Asociaţiei Judeţene de Rugby Constanţa şi preşedinte al RCJ Farul Constanţa, sau Alois Alexandru, vicepreşedinte al Asociaţiei Tomis Antidrog Constanţa. La eveniment a ajuns şi senatorul constănţean Nicolae Moga, care s-a aşezat în primul rând din sală, răspunzând cu „Stau aici, cu poporul“ invitaţiei de a urca pe scenă.

„Comuna Cumpăna a venit cu tot dragul şi respectul să salute campionii de la CSO Ovidiu. Nu sunteţi doar mândria oraşului Ovidiu, a clubului sportiv, ci şi ambasadori ai sportului constănţean la nivel naţional. Vă aduc salutul colegilor voştri de la echipa sub 10 ani de la Victoria Cumpăna, antrenată de Florin Băcioiu, care a cucerit şi ea titlul de campioană naţională“, a spus Mariana Gâju, care le-a oferit micilor sportivi de la Ovidiu o minge de rugby „din partea fraţilor voştri mai mici de la Cumpăna“. „Aceşti copii campioni sunt viitorul nostru“, a mai spus Mariana Gâju.

Fular tricolor pentru primarul George Scupra



În vârstă de 39 de ani, antrenorul echipei campioane de la CSO Ovidiu, Bogdan Cristea, este fiul fostului mare internaţional şi campion al Farului Ştefan Cristea, maestru emerit al sportului. Bogdan a practicat şi el sportul cu balonul oval, iar în 2012 a preluat secţia de rugby a CSO Ovidiu.

„Aceşti minunaţi copii au muncit foarte mult de la demararea proiectului, iar rezultatul a fost câştigarea titlului naţional. Primele vorbe pe care li le-am adresat au fost că vreau să fac din ei campioni. Ei au crezut în ce le-am spus, iar în scurt timp au avut şi ne-au oferit satisfacţia cuceririi medaliilor de aur. Ne dorim să fim şi în acest an campioni la categoria sub 14 ani cu generaţia 2001 şi le dorim acelaşi lucru şi copiilor născuţi în anul 2000. Vrem ca acest proiect să se întindă pe toată perioada junioratului şi să participăm la aceste campionate, pe care să le câştigăm an de an“, a spus Bogdan Cristea, premiat şi de Cristinel Dragomir, care i-a oferit şi o diplomă de merit. De asemenea, primarul George Scupra a mai primit un fular de rugby cu tricolorul României, care i-a fost înmânat de reprezentantul CJC Constanţa, de Elena Frîncu şi de căpitanul CSO Ovidiu, Cosmin Bălan. Bogdan Cristea şi primarul George Scupra sunt născuţi în aceeaşi zi - 26 aprilie.

„Am emoţii mai mari decît pe teren, dar mă simt bine. Am cucerit titlul prin muncă, antrenamente, dăruire şi dorinţă. De la RCJ Farul îmi place în mod deosebit Adrian Apostol. Locuieşte în localitate cu mine, am copilărit cu el. Am învăţat multe de la el. Împac bine şi rugby-ul, şi şcoala. Practic acest sport de trei - patru ani. Facem trei antrenamente pe săptămână, iar duminica avem în program câte o joacă sau o mişcare generală. Ca să devii campion la rugby trebuie să ai aptitudini fizice, minte şi să munceşti mult”, a declarat Cosmin Bălan, care, înainte de a se opri definitiv la rugby, a cochetat şi cu fotbalul.   

Jucători de la Ovidiu şi de la Cumpăna, în echipa naţională



„Sunt surprins plăcut de rezultatul copiilor, care nu-i puţin lucru. E o performanţă extraordinară. Nici nu ne dăm seama acum ce înseamnă şi câtă muncă au depus aceşti copii. Au crezut în şansa lor şi s-au bătut pentru ea“, a spus Cristinel Dragomir.

„Este un moment emoţionant. Le mulţumesc celor doi antrenori, Bogdan Cristea şi Florin Băcioiu, care au dus mai departe tradiţia părinţilor lor. Proiectul judeţean îşi arată roadele. Îi oferim în dar primarului George Scupra acest fular pentru a-i rămâne în memorie această zi. Sperăm ca, peste ani, din echipa naţională să facă parte un jucător de la Ovidiu şi unul de la Cumpăna. Ovidiu şi Cumpăna fac cinste judeţului Constanţa din punct de vedere sportiv“, a arătat Elena Frîncu.

„Sunt mândru de această performanţă“, a declarat şi Florian Constantin, care a punctat că la succesele rugby-ului constănţean a contribuit şi SC RAJA SA Constanţa, condusă de directorul general Felix Stroe. „Performanţele pe care dumneavoastră le faceţi sunt întărite material de dânsul şi de instituţia pe care o conduce cu mult succes“, a spus Florian Constantin.

Un alt invitat, Alois Alexandru, a declarat: „N-am venit să vorbim despre droguri, această discuţie o vom face altădată. Am venit să felicităm echipa de rugby a oraşului, pentru palmaresul deosebit şi, mai ales, pentru faptul că a devenit campioană naţională. Această frumoasă iniţiativă pe care a avut-o Primăria Ovidiu de a-i premia este rară. Oraşele şi comunele care au echipe de sport să ia model. Sportul în sine înseamnă în primul rând sănătate. Asociaţia Tomis Antidrog Constanţa susţine sportul şi mişcarea, pentru că sunt alternative la consumul de droguri”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii