Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:37 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cadoul lui Marian Dinu Echipa de fotbal Trophaeum Adamclisi joacă în echipamentul formaţiei Pandurii Tg. Jiu

ro

21 Jan, 2016 00:00 5818 Marime text


Fostul jucător şi antrenor al FC Farul Marian Dinu nu a uitat de unde a plecat şi le-a dăruit fotbaliştilor de la formaţia din comuna sa natală, Adamclisi, un rând de echipament.
 
Formaţia Trophaeum Adamclisi evoluează în Liga a VI-a a judeţului Constanţa, iar adversarii săi au în faţa ochilor, etapă de etapă, jucători care poartă echipamentul echipei de Liga 1 Pandurii Tg. Jiu. Tricourile, şorturile şi jambierele au venit prin intermediul antrenorului Marian Dinu, care a fost secundul lui Petre Grigoraş la echipa gorjeană. În vârstă de 50 de ani, Dinu este născut la Adamclisi şi a avut plăcerea să-i ajute astfel pe fotbaliştii din localitatea sa.

Lucian Firică - „Un gest foarte frumos“

Cei de la Trophaeum Adamclisi au apreciat iniţiativa lui Marian Dinu, tehnician care, în prezent, îl secondează pe Grigoraş la ASA Tg. Mureş. „Un gest foarte frumos. Marian Dinu dovedeşte că are sentimente faţă de localitatea natală. Echipamentul a fost binevenit. I-am mulţumit de multe ori ulterior pentru acest cadou“, a declarat cel care pregăteşte echipa din Adamclisi şi se ocupă de aspectele administrative ale lui Trophaeum,  Lucian Firică, fost coleg de şcoală cu Marian Dinu. Fotografia de mai sus este de la meciul Sport Prim Oltina - Trophaeum Adamclisi 3-0, care a fost arbitrat de Servin Gheldiagi (Constanţa), asistat de Sorin Vasilăţeanu (Valu lui Traian) şi Dumitru Mihal (Constanţa). 

Trophaeum Adamclisi foloseşte numai jucători locali

În clasamentul seriei Sud a Ligii a VI-a, Trophaeum Adamclisi ocupă locul 12 (din 14 echipe), cu zece puncte acumulate în 13 meciuri (trei victorii, un egal şi nouă înfrângeri, golaveraj 17-36). Lucian Firică spune că echipa este formată numai din localnici, jucătorii fiind tineri şi foarte tineri. „Ne interesează mişcarea fizică şi sportul de masă. Nu aducem jucători din alte comune. Avem şi fotbalişti de 15 şi 16 ani, iar cei mai în vârstă nu depăşesc 26 de ani. Ne bucurăm că băieţii vin să joace fotbal, chiar dacă, în timpul săptămânii, nu putem face antrenamente. Unii sunt la şcoală, alţii sunt plecaţi cu serviciul din Adamclisi şi vin sâmbăta acasă, astfel că, de adunat, ne adunăm doar duminica, în ziua meciului. În condiţiile în care echipa noastră e foarte tânără, confruntându-ne cu jucători mult mai experimentaţi, de 30 - 35 de ani, şi mai puternici fizic, poate că băieţilor le e şi puţin teamă în timpul partidelor. Însă, odată cu înaintarea în vârstă, probabil că rezultatele lor se vor îmbunătăţi. Meciurile de acasă la jucăm pe terenul propriu, din Adamclisi. Stadionul e împrejmuit, iar suprafaţa de joc - acceptabilă. Când e timpul bun, vin destul de mulţi spectatori la meci“, a spus Lucian Firică.  
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii