Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:06 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bursier în SUA Atletul Cristian Constantin e student la Universitatea din Pennsylvania, la Inginerie Chimică și Biomoleculară (galerie foto)

ro

31 Aug, 2017 00:00 4481 Marime text
Tânărul atlet constănţean Cristian Constantin are succes şi în sport, şi pe planul învăţăturii. Multiplu campion la atletism, Cristian a absolvit cu medie mare Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa, iar acum este student în SUA, cu bursă integrală, la Universitatea din Pennsylvania, la Facultatea de Inginerie Chimică și Biomoleculară! 
 
În vârstă de 20 de ani (va împlini 21 în luna decembrie a acestui an), Cristian a început deja studiile la prestigioasa instituţie de învăţământ superior din Philadelphia şi nu a uitat să posteze pe Facebook un mesaj de recunoştinţă: „Le sunt foarte recunoscător tuturor celor care m-au ajutat să ajung aici“.
 
Constănţeanul studiază în SUA  Inginerie Chimică și Biomoleculară, dar continuă şi atletismul, la echipa universităţii, iar pe perioada verii va reveni în ţară şi va concura pentru Constanţa. Iarna nu are posibilitatea să ajungă în ţară, fiind prins cu studiile.

„Un copil foarte isteţ, dornic de performanţă“ 

De succesul atletului se bucură mult şi antrenoarea Carmen Botea, cea care l-a descoperit pe Cristian şi care a lucrat cu el aproape zece ani. „Pe Cristi l-am selecţionat la Şcoala Gimnazială nr. 3 «Ciprian Porumbescu», pe când era în clasa a şasea. Am demarat atunci o colaborare frumoasă, care s-a întins pe perioada a nouă ani. M-a impresionat încă de la început prin faptul că era un copil foarte isteţ, dornic de performanţă. Este multiplu campion şi medaliat naţional, medaliat balcanic, finalist la Europene, unde a venit pe locul 12, o poziţie foarte bună. A avut o perioadă în care a dominat proba de triplusalt în ţară. A fost lider în 2015, an în care a participat şi la Campionatul European din Suedia, de la Eskilstuna. În anul său de vârf, a fost campion în sală, la lungime şi la triplusalt, apoi în aer liber şi campion naţional şcolar, şi de juniori 1. În acel sezon a luat şi locul trei la Balcaniadă. A avut două participări balcanice“, povesteşte Carmen Botea.

S-a acomodat la Philadelphia 

Antrenoarea dezvăluie că tânărul performer e de o săptămână la Philadelphia, iar marţi a început studiile. „Cristi este foarte bine în SUA, s-a acomodat. Americanii au nişte programe extraordinare de integrare, de familiarizare a studenţilor străini cu facultatea, cu campusul şi cu oraşul. I-au dus în excursii, în vizite, au făcut cunoştinţă cu campusul, care e ditamai oraşul“, povesteşte Carmen Botea. 

„Felicitări, Lupule!“ 

Colegii, prietenii şi apropiaţii se bucură şi ei pentru succesul lui Cristian Constantin. „Felicitări, Lupule!”, „Bravo, Cristi, succes!”, „Bravo, codiţă!”, „Ai reuşit să faci ce îmi povesteai când făceam turele de încălzire pe stadion!”, „Mult succes şi să ai multe realizări frumoase!”, „Succes, copile, bravo!”, „În sfârşit! De când ai tot spus… am îmbătrânit! Eu sper să vii cu expertiză, experienţă şi mai multă înţelegere!” sau „Felicitări! Mă bucur pentru tine!”, au fost câteva dintre mesaje.

Drumul spre SUA a început în Suedia 

Campionatul European din Suedia s-a dovedit unul cu noroc pentru Cristian. Pe lângă evoluţia din concurs, la Eskilstuna a discutat faţă în faţă cu un manager al Universităţii din Pennsylvania, ulterior fiind cooptat. „Americanii vin la competiţiile mari să coopteze sportivi din Europa. Cristian a obţinut bursă integrală, nu plăteşte nimic, are asigurat totul acolo pe perioada studiilor. Sunt foarte mândră de el, mă bucur enorm. E un sportiv deosebit, dar s-a preocupat şi se preocupă în continuare şi de carte. A terminat «Mircea» şi a luat bacalaureatul aproape cu zece! La Universitatea din Pennsylvania a ajuns şi datorită sportului. Este un exemplu pentru ceilalţi. Rezultatele sportive sunt o rampă de lansare pentru studiu“, a mai spus Carmen Botea.
 
Sursa foto: Facebook 
 
Citeşte şi:

„Spartacus“ merge la Europene Atletul Cristian Constantin, din Constanţa, deţine a 14-a performanţă continentală (galerie foto+video)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii