Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:38 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Boxerul Ştefan Marcu, de la CS Farul Constanţa, debutează astăzi la Campionatul European (galerie foto)

ro

15 Mar, 2017 00:00 3446 Marime text
Boxerul constănţean Ştefan Marcu, de la CS Farul, debutează astăzi la Campionatul European Under-22 Elite, care se desfăşoară în România, la Brăila, până pe 22 martie. Antrenat la club de Mihai Constantin, Marcu evoluează la categoria 60 kg, iar în primul meci, contând pentru faza „16“-imilor, îl întâlneşte pe spaniolul Jimenez Manueco Rafael Salvador. 
 
Partida lui Marcu este în gala a doua a zilei, care începe la ora 18.00. Cine câştigă acest meci se va duela în optimi cu învingătorul din confruntarea Nenad Stancic (Germania) - Şamil Askerov (Rusia). „Ştefan e bine pregătit şi încrezător că va debuta cu dreptul“, a declarat Mihai Constantin. La categoria de greutate a constănţeanului s-au înscris 19 pugilişti, iar în afară de cei patru de mai sus vor mai evolua boxeri din Franţa, Turcia, Croaţia, Norvegia, Irlanda, Olanda, Bulgaria, Ucraina, Italia, Moldova, Belarus, Armenia, Lituania, Ungaria şi Slovenia.
 
Competiţia va fi găzduită de Sala Polivalentă din Brăila. Până pe 20 martie, se desfăşoară meciurile din preliminarii şi semifinalele, iar partidele din ultimul act au fost programate pe 21 martie.
 
Sursa foto: Facebook 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii