Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:37 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bazinul de înot al lui Răzvan Florea se ridică în buricul Constanţei (galerie foto)

ro

17 Oct, 2012 00:54 12968 Marime text

natatie_razvan_florea_1.jpgPrimul şi unicul medaliat olimpic al nataţiei masculine româneşti îşi va deschide la anul un complex de înot, pe strada Avram Iancu

Răzvan Florea se încadrează perfect în tiparul fostului sportiv care, după retragerea din competiţiile oficiale, a rămas extrem de activ în domeniu. Proiecte legate de nataţie, şcoală de înot deschisă, organizare de concursuri gen Aqua Challenge. Iar în această perioadă se plămădeşte o realizare şi mai mare: un bazin de înot, pe care Răzvan îl ridică în centrul Constanţei.

Ideea construirii unui bazin de înot a încolţit în mintea campionului acum opt ani, după Jocurile Olimpice de la Atena, unde Răzvan a cucerit medalia de bronz. Întâi a apărut însă o şcoală de înot, denumită sugestiv Atena Sport Club. Şcoala nu avea însă un bazin propriu, astfel că orele şi antrenamentele se desfăşurau în diferite locuri.

La început, la bazinul de la Palatul Copiilor, însă acolo a apărut o problemă, întrucât doi ani a fost închis pentru renovare, astfel că şi Răzvan a fost nevoit să ia pauză cu clubul său. În prezent, pe lângă Palat, profesorii de la Atena Sport lucrează cu copiii şi la piscina de la „Spectrum".

Încet-încet, planul construirii propriului bazin a redevenit de actualitate. Iar după ce au fost găsite şi amplasamentul, şi finanţarea, proiectul putea porni la drum. Bazinul se construieşte pe strada Avram Iancu, pe un teren de 580 de metri pătraţi, al lui Răzvan, pe care era amplasată o hală foarte veche. Din fosta clădire au fost păstrate doar zidurile, lucrările începând în februarie - martie anul acesta. Medaliatul olimpic speră ca în aceeaşi perioadă a lui 2013 construcţia să fie gata, iar peste alte două - trei luni bazinul să poată intra în circuit. Investiţia depăşeşte 500.000 de euro, dintre care 200.000 de euro au fost obţinuţi prin accesarea de fonduri europene.

„Un bazin de înot de masă era ceea ce îi lipsea Constanţei. Vor putea face sport atât adulţii, cât şi copiii, conceptul introdus fiind cel de bazin public. Ţin foarte mult la acest lucru. Investiţia este pentru cei care vor să facă mişcare cu adevărat, nu să stea cu o revistă, pe şezlong, ca la piscina hotelului sau ca la Spa. Să facă înot de plăcere, să se recreeze în bazin", declară Răzvan Florea.

Doritorii pot lua şi lecţii de aqua-gym

În afara bazinului propriu-zis, de dimensiuni semi-olimpice, complexul, care va atinge standarde europene, va mai cuprinde o piscină pentru copii (cu apă tratată special), un magazin cu accesorii pentru înot - la parter, iar la etaj - vestiare cu două saune (una pentru fete, una pentru băieţi) şi un bistro, unde părinţii îşi pot aştepta copiii de la bazin, putând privi la ei de sus, de la geam.

Bazinul destinat adulţilor va avea patru culoare, cu lungimea de 25 metri şi lăţimea de 2,3 metri. Adâncimea va fi cuprinsă între 1,40 m şi 1,80 m. Bazinul pentru copii va avea dimensiunile de 2,5 m pe 3 m, cu adâncimea de 40 de centimetri. Pe lângă cursurile de iniţiere şi perfecţionare în nataţie, destinate atât copiilor, cât şi adulţilor, doritorii pot lua şi lecţii de aqua-gym.

„Încă nu ne-am hotărât asupra numelui pe care i-l vom pune complexului, ne mai gândim. Preţurile vor fi cele ale pieţei, însă cu siguranţă vom fi mai sus în ceea ce priveşte condiţiile oferite", mai spune Răzvan.

Moştenirea de familie

Răzvan are doi băieţei, Tudor, în vârstă de aproape cinci ani, şi Aaron, de un an şi trei luni. Se pare că Tudorică îl moşteneşte pe medaliatul olimpic în ceea ce priveşte nataţia. „Îi place foarte mult apa. Până acum, n-am avut timp nici eu cu el, nici el cu mine în ce priveşte înotul. Să vedem, din primăvară, dacă va fi atras de acest sport şi în cadrul antrenamentelor", spune campionul de 32 de ani.

Mai puteti citi:

Ionela Broască, dublă campioană națională la haltere

Tenismenii constănţeni intră în focurile Europenelor

Copiii de grădiniţă fac baschet în proiectul „Să creştem sănătos" (galerie foto)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • constantean nefericit pt fostul vecin de la casini 09 Jul, 2013 23:28 vecin cu florea care avea un apartament la casino luat de la model sa unde era director socrul lui si platea chirie 60 de ron pe 300 mp ?
  • constantean fericit 17 Oct, 2012 07:43 un exemplu pentru care oameni ca razvan trebuie elogiati si apreciati. felicitari razvan pentru ce incerci sa faci, pentru construirea unui bazin intr-un oras de 400000 de locuitori ce nu are bazine de inot. felicitari felicitari felicitari. salutari familiei... fostul vecin de la cazino :)