Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:37 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Axiopolis isi incarca bateriile la Forban

ro

08 Jan, 2004 00:00 518 Marime text

Au ramas trei saptamani pana la startul returului Diviziei A de baschet

In incercarea de evitare a retrogradarii, formatia din Cernavoda doreste sa achizitioneze cativa jucatori noi

Baschetbalistii divizionarei A Axiopolis Cernavoda se pregatesc in aceste zile pentru partea a doua a campionatului. O vacanta mai lunga nu era cu putinta pentru ca returul sta sa bata la usa, prima etapa fiind programata pe 31 ianuarie. Aerul Diviziei A nu le-a priit jucatorilor nostri, promovati in vara acestui an. Dupa 12 etape scurse, ei se afla pe pozitia a 12-a, penultima a clasamentului, obtinand o singura victorie, 63-30, cu Saifcar Alexandria, asa ca ei au demarat in tromba pregatirile. De marti, baschetbalistii nostri au plecat intr-un cantonament montan la Forban. Au facut deplasarea toti jucatorii pe care antrenorul Costel Cernat ii are momentan la dispozitie. Lipsesc Ionut Luca, Damian, Morosanu si Florea, pe care conducerea clubului i-a anuntat sa-si caute alte echipe, la finele partidei cu Rompetrol Bucuresti, din ultima etapa a turului. In schimb, se afla doi jucatori noi: Andi Bradiceanu si Silviu Anton. Cei doi au venit de la CS Saifcar Alexandria, echipa cu care Axiopolis se lupta pentru evitarea retrogradarii. La Forban constantenii vor sta pana pe 14 ianuarie, in toata aceasta perioada ei urmand sa faca atat pregatire fizica, precum si tehnico-tactica. La revenirea acasa, Axiopolis isi va continua pregatirea in Sala Sporturilor, urmand ca pana la ora primului meci din retur, cu campioana en-titre Dinamo Erbasu Bucuresti, sa sustina si catva amicale. Tot in aceasta perioada, conducerea clubului intentioneaza sa mai achizitioneze cativa jucatori. In afara celor doi pomeniti mai sus, in vizorul Axiopolisului se mai afla rusul Evgheni Cijov, legitimat la Rompetrol Bucuresti. Gruparea de pe litoral a purtat discutii atat cu jucatorul, cat si cu clubul de care el apartine si sunt sanse foarte mari ca transferul sa se perfecteze.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii