Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:01 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Axiopolis Cernavodă, nucă tare pentru SSC Farul Echipa fanilor a învins cu emoţii fostul lider şi a urcat pe locul doi (galerie foto+video)

ro

25 Sep, 2017 00:00 3333 Marime text
Derby-ul etapei a cincea a Ligii a 3-a la fotbal, seria secundă, SSC Farul Constanţa - Axiopolis Cernavodă, disputat sâmbătă, la Techirghiol, le-a revenit gazdelor cu 3-1, care, în urma acestei victorii, au urcat pe locul doi în clasament.
 
SSC Farul s-a impus însă greu, pe final. Cu un joc foarte bun, Axiopolis a fost vioara întâi a primei reprize, când a şi marcat, deşi, de şase minute, juca în inferioritate numerică. În prelungirile primei părţi, fiecare echipă trebuia să primească lovitură de la 11 m, oaspeţii nebeneficiind astfel de şansa de a face 2-0. După pauză, aspectul jocului s-a schimbat. Axiopolis s-a apărat, iar SSC Farul a dominat clar. Cu un sfert de oră înainte de final, constănţenii au egalat, iar în minutul 87 formaţia din Cernavodă a mai avut un eliminat. Cu doi oameni în plus pe teren, SSC Farul s-a desprins în minutele următoare, 88 şi 90, impunându-se cu 3-1.
 
Venită la Techirghiol din postura de lider al clasamentului, Axiopolis a jucat foarte bine în efectiv complet, iar fostul jucător al SSC Farul Cezar Beşleagă s-a aflat de două ori la finalizare (în minutele 20 şi 26), dar portarul Gurău a intervenit providenţial. În minutul 34, Fotescu, de la Axiopolis, a primit roşu, pentru două avertismente. Cu toate acestea, oaspeţii au reuşit să marcheze, în minutul 40, când acelaşi Beşleagă nu a mai ratat ţinta, cu o execuţie spectaculoasă. Repriza s-a încheiat cu două momente contestate, fiecare echipă cerând lovitură de pedeapsă în prelungiri, întâi Axiopolis (45+1), apoi SSC Farul (45+2).

Gazdele au trecut la cârma jocului 

În repriza a doua, Axiopolis a mers pe cartea defensivei, iar SSC Farul a trecut la cârma jocului, dominând categoric. În aceste condiţii au apărut şi ocaziile, dar, rând pe rând, Niţescu, Stănescu (de două ori) şi Grigoraş nu l-au putut învinge pe portarul Puia. Până în minutul 76 însă, când Alex Grigoraş a punctat din penalty şi a egalat. În minutul 87, Husein, intrat după pauză, a fost eliminat şi el, în urma a două cartonaşe galbene. Axiopolis a rămas astfel în nouă jucători, iar SSC Farul a reuşit să mai înscrie de două ori, prin I. Florea (88) şi R. Stănescu (90), gazdele obţinând astfel victoria, dar cu emoţii.

Cătălin Tudor a câştigat un tricou 

SSC Farul (antrenor, Petre Grigoraș) a jucat cu: Gurău - Juncănaru (46 Androne), Diakite, Botea, Vântu (68 Ergut) - Niţescu (84 Vl. Suciu), Iani - Șicu (46 I. Florea), R. Stănescu, Al. Grigoraș (cpt.) - Cl. Dragu. Axiopolis (antrenor, Ionel Melenco) i-a folosit pe: Cl. Puia - Loloţ, D. Zaharia (46 Răvoiu), Andrescu (cpt.), L. Gheorghe - Vieru (70 Creţu), M. Hristu - Beșleagă (65 G. Rusu), Fotescu, R. Mihalache - Moise (60 Husein). În pauza meciului, SSC Farul a organizat tradiţionala tombolă , la care premiile au fost: locul 1 - un tricou cu mesajul „Farul suntem noi” (câştigat de Cătălin Tudor); locul 2 - o cană cu însemnele SSC Farul; locul 3 - două bilete de intrare la meci.

 „Cred că 11 la 11 ne-ar fi fost greu să câştigăm“ 

„Victorie foarte grea. Am avut şansa să jucăm în superioritate numerică şi atunci s-a înclinat balanţa. Aşa cum mă aşteptam, oaspeţii au început foarte bine. A fost un derby local, au venit extrem de motivaţi, bravo lor. Îi felicit, au făcut un joc foarte bun. Cred că 11 la 11 ne-ar fi fost greu să câştigăm. Au prins o zi deosebită. Nu ne-au surprins, că ne aşteptam la aşa ceva, am trimis şi antrenorul secund la meciul trecut să-i urmărească. Axiopolis e o echipă agresivă, a venit să câştige. Când unul dintre adversari a luat roşu, misiunea noastră s-a uşurat. Oaspeţii au jucat extrem de motivaţi şi de agresiv, cu multă dorinţă, şi poate de aceea au şi pătimit puţin, primind cele două cartonaşe roşii. Îi felicit şi pe băieţii noştri că au reuşit să revină. Au avut răbdare la construcţie, pentru a desface sistemul defensiv al lui Axiopolis, ceea ce e foarte important. Aşa e la fotbal. Unii prind o zi mai bună, alţii, cum s-a întâmplat şi la noi, una mai proastă. Dar, per total, cred că victoria noastră e meritată, chiar dacă adversarii au rămas în inferioritate numerică. Asta nu a fost însă vina noastră. Sperăm să mergem pe aceeaşi linie a victoriilor, ne aşteaptă încă două finale, cu CSM Rm. Sărat şi Spartac Bucureşti. Dacă reuşim că trecem cu brio peste ele, putem spune că suntem în grafic“, a declarat Petre Grigoraş.

„S-a rupt foarte uşor un joc de o asemenea importanţă“

„Dacă, la pauză, conduceam cu 2-0 sau 3-0, nu cred că era o surpriză. Deşi am jucat contra vântului, am reuşit o primă repriză foarte bună. Am controlat partida în totalitate. Am pus presiune pe adversar, l-am forţat să greşească şi am mai avut două - trei ocazii bune să înscriem. Problema a apărut însă când am rămas în zece oameni. Ne-a fost greu să gestionăm şi să mai forţăm. Echipă cu experienţă, SSC Farul a împins jocul. Iar când am rămas în nouă a fost o problemă şi mai mare. Mi se par uşoare eliminările. S-a rupt foarte uşor echilibrul unui joc de o asemenea importanţă. Am pierdut punctele, am pierdut şi doi jucători. Eu ce explicaţii să dau mai departe? Ce pot să spun? Că am jucat în nouă oameni, că ultimele două goluri s-au marcat în ultimele zece minute, că, dacă jucam 11 la 11, aveau un meci dificil (a recunoscut şi Petre Grigoraş) şi probabil nu reuşeau să ne învingă? Nu-i uşor să joci în zece din minutul 34. Apoi, la 1-0, am penalty clar la Moise. De ce nu mă laşi să fac 2-0?“, a punctat Ionel Melenco. 

La egalitate de puncte cu liderul 

În urma acestei victorii, SSC Farul a urcat de pe locul cinci în clasament pe doi, la egalitate de puncte, 13, cu liderul Progresul 1944 Spartac, care are avantajul golaverajului: +10 (17-7) faţă de +9 (13-4). Celelalte rezultate din etapă au fost: CSM Râmnicu Sărat - Victoria Traian 3-0, Delta Dobrogea Tulcea - FC Voluntari II 0-3, FCSB II - ACSM Olteniţa 5-0, Progresul Spartac - Agricola Borcea 1-0, Metalul Buzău - Unirea Slobozia 2-2 şi Înainte Modelu - Sportul Chiscani 8-0. Clasament: 1. Progresul Spartac - 13p, 2. SSC Farul - 13p, 3. CSM Rm. Sărat - 12p, 4. Axiopolis - 12p, 5. Metalul Buzău - 11p, 6. FCSB II - 10p, 7. FC Voluntari II - 8p, 8. Unirea Slobozia - 7p, 9. Înainte Modelu - 6p, 10. Agricola Borcea - 3p, 11. CSM Olteniţa - 3p, 12. Delta Dobrogea Tulcea - 3p, 13. Victoria Traian - 0p, 14. Sportul Chiscani - 0p.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii