Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
14:56 17 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Au ajuns la Montreal Ce aşteptări are Cătălina Ponor de la Campionatul Mondial din Canada (galerie foto)

ro

29 Sep, 2017 00:00 466 Marime text
Componenţii şi componentele lotului naţional de gimnastică al României au ajuns în Canada, la Montreal, şi se pregătesc pentru evoluţiile de la ediţia a 47-a a Campionatului Mondial, care se va derula între 2 şi 8 octombrie. 
 
Delegația României este formată din următorii gimnaști: Larisa Iordache, Cătălina Ponor (CS Farul Constanţa), Ioana Crișan, Marian Drăgulescu, Andrei Muntean, Cristian Bățagă, Andrei Groza, Andrei Ursache, Vlad Cotuna. Sportivii sunt însoțiți de antrenorii lor: Cristian Moldovan, Lucian Sandu, Liliana Cosma, Ioan Suciu, Adrian Căpățână, Ionuț Corlaci, de arbitrii Sebastian Bratan, Eugen Cățean, Angela Cacoveanu, de medicul Dan Tănase și paramedicii Răzvan Spirescu și Florin Aștefanei și de reprezentanții Federației Române de Gimnastică, Anca Mihăilescu-Grigoraș - șef de echipă, Mircea Apolzan - șef delegație, Irina Mosor - Marketing & Comunicare.
 
Cu o zi înaintea plecării la Montreal, președintele României, Klaus Johannis, i-a decorat pe Cătălina Ponor, Larisa Iordache și Marian Dăgulescu. Cătălina a primit titlul Ordinul Serviciul Credincios în grad de ofițer, Larisa a fost recompensată cu Ordinul Meritul Sportiv, Clasa a III-a, iar Marian Drăgulescu a fost onorat cu Ordinul Serviciul Credincios în grad de ofițer.
 
„Voi încerca să lupt cât pot de mult pentru medalia de la bârnă. La sol, dacă prind finala, voi fi mulţumită. Ne trebuie încredere şi linişte pentru a continua ce a început Nadia“, a declarat Cătălina Ponor, cu referire la fosta mare gimnastă Nadia Comăneci, care, la Jocurile Olimpice de la Montreal, din 1976, a devenit prima gimnastă din istorie care a obţinut nota 10.
 
Sursa foto: Facebook (Federaţia Română de Gimnastică)
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii