Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:30 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aşteaptă Campionatul European Atletul Florin Vişan, din Constanţa, a ieşit campion naţional (galerie foto)

ro

21 Jun, 2016 00:00 5424 Marime text
Atletul constănţean Florin Vişan (LPS „Nicolae Rotaru” - CS Farul) a obţinut cel mai bun rezultat dintre reprezentanţii Constanţei la faza finală a Campionatului Naţional de juniori 2, de la Piteşti. 
 
Sportivul pregătit de Carmen Botea a ieşit campion naţional în proba de triplusalt, cu 14,63 m, şi în mod normal va participa la Campionatul European, care se va disputa în Georgia, la Tbilisi, între 14 şi 17 iulie.
 
„Florin a evoluat foarte bine. E primul său titlu naţional. Cu acest rezultat, sperăm să facă finală la Euro”, a declarat Carmen Botea. În concursul de triplusalt, nu a participat însă principalul favorit al probei, constănţeanul Răzvan Grecu (CSS1 - Farul; antrenor, Daniel Cojocaru), care a deţinut până de curând a treia performanţă europeană pe anul în curs, în sezonul de aer liber! Răzvan Grecu s-a confruntat în ultimul timp cu o problemă de sănătate şi a fost menajat acum. El are record personal la triplusalt outdoor 15,36 m, iar în acest an a sărit 15,15 m, în condiţiile în care era accidentat şi a efectuat doar trei sărituri.        
 
Consiliul Federal va anunţa în curând lotul care va reprezenta România la Tbilisi. Florin Vişan are barem realizat în iarnă, dar trebuia să-l confirme şi să-l învingă pe al doilea favorit al probei, ceea ce s-a întâmplat. La Piteşti, Vişan a concurat şi la lungime, unde a fost foarte aproape de medalia de bronz, ocupând locul patru, dar cu aceeaşi performanţă, 6,56 m, ca ocupantul poziţiei a treia. 

Florentin Cojocaru, două medalii de argint 

Medalia de la triplusalt a lui Florin Vişan a fost singura de aur obţinută de Constanţa la Naţionalele de la Piteşti, competiţie la care atleţii şi atletele de pe litoral au urcat de şapte ori pe podium. Ştafeta masculină de 4X100 m a LPS, formată din Robert Bârsă, Dragoş Silvestru, David Ciolpan şi Florentin Cojocaru, a cucerit argintul, alergând în 44,66 s. Bârsă şi Silvestru sunt pregătiţi de Niculina Chiricuţă, Ciolpan, de Cătălin Ganera, iar Cojocaru, de Eveline Lisenco. Acesta din urmă a mai luat un argint, la 400 m garduri (55,66 s), ca reprezentant al LPS - Farul.

Ioana Manoliu, pe trei la triplusalt şi lungime 

De la Constanţa, pe treapta a treia a podiumului au urcat Ioana Manoliu (LPS - Farul), David Ciolpan (LPS) şi ştafeta de băieţi 1+2+3+4 a LPS. Antrenată şi ea de Carmen Botea, Ioana Manoliu a luat bronz atât la triplusalt (cu 12,45 m), cât şi la lungime (cu 5,96 m). Aflată în cursa pentru Euro, Ioana a confirmat baremul la ambele probe, dar sunt trei fete cu barem, iar la întrecerea continentală sunt deplasate doar primele două clasate. David Ciolpan a fost al treilea la triplusalt, cu 14,07 m, iar ştafeta, care a alergat în alcătuirea Robert Bârsă, Dragoş Silvestru, Eduard Rusu şi Florentin Cojocaru, a parcurs distanţa în 2:03,64. Faţă de ştafeta vicecampioană de la 4X100 m, a intervenit o singură schimbare, Eduard Rusu (al cărui antrenor e tot Cătălin Ganera) în locul lui David Ciolpan.  

Florentina Cătălina Iancu, remarcată 

În proba feminină de 400 m garduri, pe locul cinci, cu 68,90 s, s-a clasat Florentina Cătălina Iancu, de la LPS Constanţa, o atletă pe care antrenoarea ei, Carmen Botea, a remarcat-o. „A fost  la prima ei finală, după ce participase la primul concurs, Şcolarele. Face atletism doar din septembrie, deci e foarte bine”, a spus Carmen Botea. La triplusalt masculin, al cincilea clasat, cu 13,60 m, a fost Marian Petre (Farul; antrenori, Cecilia Gevat şi Alin Larion), atlet care a ocupat apoi poziţia a şasea la 110 m garduri (15,42 s). 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii