Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:16 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ar putea deveni „câine“ Fostul mijlocaş al FC Farul Ionuţ Florea aşteaptă răspunsul lui Dinamo

ro

25 Aug, 2014 00:00 6480 Marime text
Fotbalistul Ionuţ Florea, ultima dată la FC Farul, se află în această perioadă la Bucureşti, în curtea lui Dinamo, echipă care va lua o decizie în privinţa achiziţionării sale.

„După ce am devenit liber de contract, în urma despărţirii de Farul, a apărut varianta unui transfer la Dinamo. Cei de acolo mi-au spus să intru în pregătire cu echipa a doua până se va lua o decizie în ce mă priveşte. Am evoluat şi în două amicale: Dinamo II - Fortuna Poiana Câmpina 1-3 şi Dinamo - Academica Argeş 2-2. În ambele confruntări, am evoluat din minutul 46. În a doua dispută, la Dinamo au fost folosiţi jucători de la prima echipă care nu au jucat în meciul din Liga I contra Concordiei Chiajna, tineri de la Dinamo II şi fotbalişti aflaţi în probe. Înainte de amicalul cu Academica Argeş, am făcut antrenament şi cu echipa mare. Acum aştept răspunsul lui Dinamo“, a declarat mijlocaşul central de 24 de ani, care, la seniori, în afară de Farul, a mai jucat la Astra şi la Rapid II, dar s-a aflat şi în lotul lărgit al Rapidului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii