Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:30 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Anunţ despre Darren Cahill Cum a explicat Simona Halep înfrângerea surprinzătoare de la Shenzhen în faţa Katerinei Siniakova

ro

05 Jan, 2017 00:00 2468 Marime text
​Cea mai bună jucătoare de tenis din România, constănţeanca Simona Halep, a fost eliminată surprinzător, ieri, în turul doi (optimi de finală) al probei de simplu de la Shenzhen (China) de o sportivă mult mai slab clasată în ierarhia WTA, Katerina Siniakova, din Cehia.

Dacă Halep (25 de ani) se află pe locul patru în lume, iar la Shenzhen era a doua favorită, Siniakova (20 de ani) ocupă poziţia a 52-a în ierarhia modială. Totuşi, cehoaica s-a impus cu 6-3, 4-6, 7-5, la capătul unui meci care a durat două ore şi cinci minute. După acest meci, Simona a declarat: „Adversara mea a meritat să câştige. A lovit mingea cu putere şi a avut un serviciu bun. Nu o cunoşteam. Eu nu am simţit jocul, dar nu invoc aceasta drept scuză. A fost şi cald, dar eram obişnuită cu această situaţie. Încă nu mi-am intrat în ritm, e doar al doilea meci din 2017. Colaborez bine cu antrenorul Darren Cahill şi nu am de gând să-l schimb. Sper ca la anul să am rezultate mai bune la Shenzhen. E un turneu la care vin mereu cu plăcere. Pentru mine urmează etapa de la Melbourne, unde vreau să mă pregătesc cât mai bine pentru Australian Open“.

În sferturi ar fi jucat cu Nina Stojanovic

Dacă ar fi avansat în sferturi la Shenzhen, Simona Halep s-ar fi duelat cu Nina Stojanovic, din Serbia, clasată pe locul 142 WTA, care, în optimi, a dispus cu 4-6, 6-3, 6-3 de Ons Jabeur (Tunisia, 193 WTA). La turneul din China, Simona Halep a jucat şi la dublu feminin, unde a făcut pereche cu Monica Niculescu. Cele două au fost eliminate însă încă din prima rundă de cuplul din Rusia Natela Dzalamidze - Veronika Kudermetova. Halep şi Niculescu au cedat cu 3-6, 3-6, iar pentru prezenţa în prima rundă la dublu, ele au primit 2.000 de dolari şi un punct WTA.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii