Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:09 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Am fost nevoiţi să raţionalizăm hrana şi apa“ Aventurile cadetului Traian Băsescu în marşul cu nava-şcoală „Mircea“ (galerie foto)

ro

26 May, 2014 00:00 3813 Marime text
Preşedintele României, Traian Băsescu, a trecut prin momente speciale, în anul 1974, în timpul marşului de instruire cu nava-şcoală „Mircea“. Din pricina disputelor turco-cipriote, bricul nu a mai putut face escală la Famagusta, de unde trebuia să se aprovizioneze. La bord se aflau peste 200 de cadeţi, echipajul fiind nevoit să raţionalizeze hrana şi apa.

„Se împlinesc 40 de ani de când am pus piciorul prima dată pe nava-şcoală «Mircea». În 1974, am avut marşul de instruire cu bricul, pe ruta Constanţa - Alexandria - Beirut - Constanţa. După Beirut, am fost anunţaţi că nu se mai face escală la Famagusta, din pricina disputelor turco-cipriote. Nimic deosebit, nava îşi putea face programul şi fără cele două zile de staţionare. A intervenit însă altceva. La Famagusta trebuia să facem aprovizionarea. Şi eram peste 200 de cadeţi la bord. Comandantul Ispas ne-a vorbit despre raţionalizarea hranei şi a apei. Totul s-a încheiat însă cu bine. Toţi am ajuns acasă teferi, iar nava a fost acostată la chei în siguranţă“, a povestit Traian Băsescu, sâmbătă, la Constanţa, unde s-a aflat cu ocazia festivităţilor prilejuite de Regata Mării Negre şi de decorarea Pavilionului bricului. Preşedintele României a rămas cu amintiri de neuitat din acel voiaj. „Un marş fantastic. A fost foarte frumos la Alexandria şi impresionant la Beirut, socotit la acea vreme Parisul Orientului. Voiajul a fost o lecţie, care ne-a servit ulterior. În asemenea situaţie, raţionalizarea şi solidarizarea echipajului duc sigur în regulă acasă nava şi echipajul. Am fost probabil ultima promoţie care a intrat în port cu salutul pe vergi. Ce bucurie a fost pe noi când am ajuns acasă! Asemenea momente rămân, îţi marchează existenţa, te călesc pentru toată viaţa. Indiferent de nava pe care o comandă sau a comandat-o, oricare dintre noi are în suflet spiritul lui «Mircea». Am avut colegi care au trecut cu navele lor prin foc, prin situaţii limită sau de război. Niciodată nu şi-au abandonat însă nava“, a mai spus Traian Băsescu.

Cu palmele sângerânde

Pentru preşedintele României, bricul „Mircea“ este „cel mai mare şi mai adevărat laborator de pregătire a bărbaţilor mării“, iar anul doi, practica pe nava-şcoală, era „testul de foc al studenţiei“. „Era momentul în care ştiam dacă ne putem califica pentru această meserie“, spune preşedintele Băsescu. „În cei 75 de ani de viaţă ai bricului, aproape 75 de promoţii de marinari s-au instruit la bordul său. Dacă aş încerca să rezum ce înseamnă cele aproape două luni de practică, aş spune un singur lucru: la final, ai certificatul de bărbat. La terminarea practicii, ştii cât de dureros este trasul la rame (când se fac exerciţii pe mare, iar palmele sângerează), ştii cum e noaptea, atunci când ajungi la 44 de metri, pentru exerciţiile în arboradă. Cel mai important lucru este însă că înveţi cum să supravieţuieşti singur pe mare, în condiţii unice, vitrege, aproape cu nimic. Cunoştinţele dobândite pe bricul «Mircea» le poţi folosi foarte bine şi în deşert. Aceşti oameni rămân cu o lecţie de viaţă. Nu ştiu să piardă. În mentalul lor se aşează ideea că nu pot decât să câştige bătălia cu viaţa. «Mircea» îţi rămâne parte din educaţia marinărească. Eu am plecat cu două lucruri din Institutul de Marină: lecţia profesorului Oargă (Dumnezeu să-l odihnească!), cel care, în cabinetul lui, ne punea pe perete harta României mari, şi practica de pe «Mircea»“, a mai spus Traian Băsescu.

Decorat prin Decret Prezidenţial

Sâmbătă, prin Decret Prezidenţial, Pavilionului navei-şcoală Mircea i s-a conferit Ordinul Virtutea Maritimă în Grad de Ofiţer, cu însemn de pace, „cu prilejul aniversării a 75 de ani de la intrarea în serviciul Marinei Militare, în semn de înaltă apreciere pentru rezultatele de excepţie obţinute de-a lungul timpului de echipajul navei-şcoală, simbol al tradiţiilor marinăreşti, impunându-se ca un ambasador de elită al României, al Forţelor Navale Române şi al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“. După ce a oficiat acest ceremonial, în Terminalul de pasageri al Portului Constanţa, Traian Băsescu a urcat la bordul navei, unde a discutat cu ofiţerii, iar echipajul a interpretat cântece marinăreşti. Tot sâmbătă, la acelaşi eveniment din Portul Constanţa, viceamiralul cu trei stele în retragere Ştefan Constantin Ilie a fost înaintat în gradul de amiral cu patru stele în retragere, iar comandorului în retragere Constantin Alexandru Cârjan i s-a acordat gradul de contraamiral de flotilă cu o stea în retragere.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii