Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:02 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alex Măţel şi Vlad Achim, din Constanţa, n-au jucat Amicalul Italia - România, sub o ameninţare teroristă

ro

19 Nov, 2015 00:00 2681 Marime text


Echipa naţională de fotbal a României a fost repartizată în urna a treia valorică pentru tragerea la sorţi a grupelor pentru Campionatul European din 2016.
 
Participă 24 de formaţii, care au fost incluse în următoarele grupe: 1 - Spania, Germania, Anglia, Portugalia, Belgia; 2 - Italia, Rusia, Elveția, Austria, Croația, Ucraina; 3 - Cehia, Suedia, Polonia, România, Slovacia, Ungaria; 4 - Turcia, Irlanda, Islanda, Țara Galilor, Albania, Irlanda de Nord. Tragerea la sorţi va avea loc pe 12 decembrie, la Paris. Ţara gazdă, Franța, va fi repartizată pe prima poziție în grupa A. La Euro, vor fi șase grupe a câte patru echipe, iar primele două clasate plus cele mai bune patru ocupante ale locurilor 3 se vor califica în optimile de finală. Faza grupelor este programată în perioada 10 - 22 iunie 2016.
 
În amicalul de la Bologna, 2-2 (Marchisio 55 - din penalty, Gabbiadini 65 / B. Stancu 8, Fl. Andone 88) cu Italia, cei doi constănţeni convocaţi în lotul României, fundaşul dreapta Alexandru Măţel (de la Dinamo Zagreb) şi mijlocaşul Vlad Achim (de la FC Viitorul) n-au fost folosiţi, selecţionerul Anghel Iordănescu mizând pe: Tătărușanu - Săpunaru, Chiricheș, D. Grigore, Raț (83 S. Filip) - Pintilii (68 Prepeliță), Hoban - Torje (69 Fl. Andone), Budescu (46 Maxim), B. Stancu (85 Ivan) - Keșeru (46 Sânmărtean). Italia (selecţioner, Antonio Conte) a jucat cu: Buffon (69 Sirigu) - Darmian, Barzagli, Bonucci, Chiellini - Florenzi, Marchisio (77 Parolo), Soriano (60 Montolivo), El Shaarawy (81 Candreva) - Pelle (60 Okaka), Eder (60 Gabbiadini).
 
Autorităţile italiene au primit o ameninţare teroristă înainte de meci. Cineva a sunat la Poliţia din Bologna, spunând: „Nu jucaţi meciul! Allahu Akbar!“. În cele din urmă, s-a dovedit a fi o alarmă falsă, iar partida s-a disputat.
 
Sursa foto: prosport.ro  
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii