Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:16 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Adversarii sunt sârbi Viitorul susține primul amical peste trei zile

ro

23 Jan, 2013 22:39 1224 Marime text
viitorul.jpgAjunsă, ieri, în Antalya, FC Viitorul Constanța va susține primului amical al stagiului de pregătire peste trei zile, cu FK Rad Belgrad (Serbia, locul cinci în prima ligă). În Turcia, fotbaliștii pregătiți de Cătălin Anghel au programate încă trei partide de verificare, două fiind cunoscute: cu RNK Split (Croația, locul șase în prima ligă), pe 31 ianuarie, și cu Hradec Kralove (Cehia, locul 13 în prima ligă). Ultimul meci va avea loc pe 5 februarie, dar adversarul încă nu a fost stabilit. Întoarcerea în România este prevăzută pe 6 februarie.

Lotul pentru stagiul din Antalya cuprinde 26 de jucători: Vâtcă, Şerban (junior, 18 ani), Rotariu (junior, 17 ani) - portari; Larie, Bejan, Mladen, Ţâru (junior, 18 ani), Puţanu (junior, 18 ani), L. Turcu, Toşca, Mitache (junior, 18 ani), Târnovan (junior, 17 ani), Nazâru - fundaşi; Dică, Al. Lazăr, Benzar, Nikolov (junior, 18 ani), Fl. Tănase (junior, 18 ani), An. Vaştag (junior, 18 ani), Cl. Herea - mijlocaşi; M. Albu, Vl. Rusu, Cârstocea, Cr. Gavra, Mitriţă (junior, 17 ani), Cristocea - atacanţi. Nu au făcut deplasarea cei patru fotbaliști convocați la Naționala mare a României pentru stagiul din Spania: Buzbuchi, Bălașa, A. Chițu și Alibec. Până sâmbătă, aceștia se vor antrena la Constanța, iar sâmbătă se vor prezenta în cantonamentul echipei naționale de la Mogoșoaia. De asemenea, în Antalya nu au mers nici Onicaș și Vână, care se recuperează la Constanța după accidentări mai vechi.

Față de tur, noutățile din lotul Viitorului sunt Rotariu, Târnovan, Tănase, Mitriţă (toţi patru juniori, promovaţi din propria pepinieră), Mitache (revenit de la Delta Tulcea) şi Nazâru (revenit de la CS Eolica Baia). FC Viitorul s-a despărțit în această iarnă de Bolboaşă, Călinţaru (ambii împrumutaţi la FC Farul) şi Păcuraru, care și-a reziliat contractul cu echipa de Liga 1.

Sursa foto: Academia Hagi

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii